Domnul Buda și Pesta

Sabin Orcan
DE Sabin Orcan | 06.08.2018 - 16:14

Aflu din presă că europarlamentarul Daniel Buda încurajează senin propaganda antieuropeană prin declarațiile sale pe tema epidemiei de Pestă porcină africană.

SHARE

Despre care spune că „lovește România mai ceva ca și Katiușele rusești din al Doilea Război Mondial, întâmplător sau nu, exact în aceeași zonă geografică”.

Dar patriotul cu nume unguresc n-are de împărțit cu rușii cât are cu occidentalii: „Brusc și dintr-o dată, ni se vor oferi pe tavă purceii din afară, gata crescuți și hormonați, numai buni să îți provoace cancer ori alte boli năucitoare, aducându-te la disperarea de a te ruga să faci infarct ca să nu mori în chinurile generate de hormonii și stimulatorii de creștere”.

Afirmațiile, desprinse parcă din manualul de propagandă rusească, sunt citate copios de Agrointel. Un site care publică, mai la deal, și delirul unui fermier român, Dimitrie Muscă. Sub titlul sugestiv: „Vorbim despre o mână criminală. Devenim piață de consum, Europa și-a atins țelul”.

În cazul crescătorului de porci – despre care autorii ne asigură că e unul dintre cei mai respectați, dar uită să ne spună că are carnet de membru PSD – e vorba de prostie pură. Pentru că principalii vinovați de situația în care ne aflăm sunt chiar colegii lui de partid, aflați de aproape doi ani la guvernare.

De cealaltă parte, a domnului Buda, n-avem nicio scuză. Absolvent de Zootehnie și Drept, dar și doctor în Filosofie, cel care scoate pe gură o asemenea gogomănie cu iz de teoria conspirației reprezintă un partid care promovează europenismul. Să le vorbești alegătorilor, de la înălțimea scaunului de la Bruxelles, despre cum ne vor răul cei „din afară” e nu doar o probă de imbecilitate, ci și de iresponsabilitate.

Nu pot decât să sper că, la următoarele alegeri europarlamentare, n-o să mai vedem asemenea specimene pe lista PNL.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te