Adepții teoriei spun, cu alte cuvinte, că, într-un fel nu neapărat simplu de înțeles, clasa politică este doar un eșantion reprezentativ la virgulă din societatea românească. Ceea ce, dacă România nu este cumva un experiment sociologic gigantic orchestrat de niște civilizații extraterestre capabile să manipuleze populații de zeci de milioane de indivizi (dar nu vânturați prea mult scenariul ăsta abracadabrant, se vor repezi unii să-l preia ca atare și să îl promoveze ca pe – iată! - încă o dovadă că străinii ne vor răul), este și cu totul improbabil, și ilogic.
Dacă, pe lângă că e fatalist într-un mod mioritic, promotorul teoriei de mai sus este și trist, decide că schimbarea acestei clase politice nu poate fi făcută decât „de jos în sus“. Iar dacă e și prost, tristul mioritic fatalist nu are niciun răspuns la întrebarea „cum anume, tehnic, se face schimbarea de jos în sus, ce trebuie să facă opinca pentru a schimba vlădica?“.
Dacă, însă, posedă oareșce sinapse funcționale, tristul mioritic fatalist va încerca să schițeze strategii de lucru pe care să le aplice poporul în marea lui tentativă eroică de a-și schimba politicienii. Mărturisesc că eu, unul, nu am auzit încă nicio astfel de strategie care să aibă ceva noimă și vreo speranță, fie și rahitică, de succes. Măcar și pentru aia că o masă amorfă de cetățeni nu poate închega mai nimic care să conțină formulări cu subiect, predicat și, eventual, ceva complemente. De ce? Simplu: mulțimile sunt mai preocupate să simtă decât să gândească.
Și, atunci, dacă de jos în sus, nu (din motivele enumerate) și de sus în jos, tot nu (din motive evidente: voi nu vedeți ce e acum sus, ce schimbare – în bine – să aștepți de la ăia?!), atunci cum?
Să fim imparțiali, deci, ca tot românul și să decidem că de la mijloc. Adică nici de sus, nici de jos, să lăsăm la o parte și caracterul de masă al mulțimii, dar și exclusivismul (vorba vine...) liderilor și să ne înțelegem interesul. În primul rând cel propriu, apoi cel de vecinătate și tot așa, concentric. Apoi să ne asociem pentru a ne urmări toate interesele astea, să constituim grupuri mici și deștepte, care pot comunica între ele, inteligent, în locul mulțimilor emoționale.
Și așa, în câteva veacuri, poate vom avea și pe cine vota, în caz că ne decidem să ne achităm de sarcina asta civică.
Iar dacă nu, ceva tot ne va ieși: din toate asocierile astea ne vom alege cu tot mai mulți vecini, deci cu tot atâtea capre care să moară, dacă ne supărăm ovin mioritic.
