Răspunsul la prima întrebare l-a dat Kaja Kallas, prim-ministru al Estoniei din 2021, conducător al Partidului Reformist din 2018, membră a parlamentului estonian între 2019 și 2021 și anterior în anii 2011-2014.
Aceasta a câștigat alegerile din țara sa, Partidul său Reformist obținând 31,2% din voturi, potrivit Comisiei Electorale Estoniene, partidul naționalist EKRE, doar 16,1%, în timp ce partidul de centru, al fostului premier Juri Ratas s-a situat pe locul al treilea cu 15,3%.
Cursul transatlantic al Estoniei
Kaja Kallas mărturisea că nu se aștepta la un sprijin atât de puternic, din partea electoratului, urmând ca după rezultatele finale să proiecteze o posibilă coaliție. Însă, ceea ce interesează, în economia acestui comentariu, este faptul că popularitatea sa, în țară și străinătate, a fost generată de sprijinul său neclintit pentru Ucraina, angajamentul ei de a menține cursul transatlantic al Estoniei, ca membru activ al UE și al NATO.
Citește și: Ministrul de Externe al Greciei a stârnit zarvă cu vizita la „Constantinopol” în Duminica Ortodoxiei
Estonia și-a declarat independența pe 23–24 februarie 1918, după trei ani s-a alăturat Societății Națiunilor, între 1940 și 1991 a fost sub ocupațiile germane și sovietice, reușind restabilirea independenței la 20 august 1991.
Pe o suprafață de 45.339 km2 locuiesc 1.357.739 de locuitori, dintre care 69,4% sunt estonieni, 23,6% ruși și 7% de alte naționalități. În mod paradoxal, 64,9% nu au nicio religie, 34% s-au declarat creștini, iar 1,1% aparțin altor religii.
Citește și: Gabriel Oprea, achitat în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină. Mașina avea cel puțin 140 km/h
De la recâștigarea independenței în 1991, politica externă a Estoniei a fost aliniată cu acelea ale democrațiilor consolidate din Europa.
În 2004, Estonia a aderat atât la Uniunea Europeană, cât și la NATO. La 9 decembrie 2010, Estonia a devenit membră a OCDE. La 1 ianuarie 2011, Estonia a aderat la zona euro și a adoptat euro, moneda unică a UE. Estonia a fost membră a Consiliului de Securitate al ONU, în perioada 2020-2021. Toate aceste repere indică determinarea estonienilor, de a își asigura un viitor net delimitat, de conexiunile anterioare cu autoritarismul practicat de Moscova.
A mai contat și abilitatea succesivilor conducători de la Tallinn, de a menține legătura permanentă atât cu sferele de decizie de la Washington D.C., cât și cu conaționalii stabiliți peste Ocean, care au sensibilizat Congresul SUA, asupra priorităților celui mai mic stat, dintre cele trei țări baltice, opțiunea estonienilor fiind aceea de a trăi într-o țară prietenoasă, progresistă, pro-occidentală.
Estonienii nu numai că NU au obosit din cauza confruntării prelungite între militarii ucraineni și cei ruși, dar 64% dintre cei cu drept de vot și l-au exprimat la aceste ultime alegeri, peste 50% utilizând buletinele de vot online, ceea ce în România a rămas un simplu deziderat, mereu amânat.
De ce am pus lupa analizei pe Estonia? Pentru că NU doar a dezavuat agresiunea militară a Rusiei contra Ucrainei, dar, nota bene, a livrat Kievului mai multe arme, decât orice altă țară, pe cap de locuitor.
Și asta cu asentimentul majorității estonienilor, dovadă fiind eșecul în alegeri a formațiunii politice EKRE, care a acuzat executivul condus de Kaja Kallas, că a epuizat stocurilor militare ale țării, o exagerare sancționată, fără echivoc, de alegătorii estonieni.
Relația SUA-Germania este în stare bună
Prin natura puterii lor economice, Statele Unite ale Americii - în comunitatea transatlantică - și Germania - în comunitatea europeană democratică - constituie pilonii puternici ai sprijinului militar și de altă natură, acordat Ucrainei, în momentul de față.
De altfel, atât președintele Joe Biden, cât și cancelarul german Olaf Scholz, nu doar au confirmat conlucrarea Washingtonului cu Berlinul, pentru a furniza asistență critică de securitate Ucrainei, ci și încrederea reciprocă, dialogul amical, dintre cei doi conducători, pentru a asigura - de pildă - armatei ucrainene: muniție, artilerie, tancuri blindate, sisteme de apărare aeriană.
În cadrul schimburilor de opinii, dintre Biden și Scholz, care au fost derulate la Casa Albă, s-au atenuat tensiunile inițiale generate de deliberările prelungite ale Germaniei privind furnizarea de tancuri armatei Kievului.
Un context în care, cancelarul german a recunoscut că parteneriatul transatlantic este într-adevăr într-o formă foarte bună astăzi, în mare măsură, datorită deschiderii spre dialog a președintelui SUA.
La întâlnirea dintre Biden și Scholz a fost reafirmat sprijinul - militar, financiar, umanitar - continuu pentru Ucraina, scopul aliaților fiind ca acest stat să își păstreze capacitatea defensivă.
Dincolo de actuala stabilitate a frontului, în oblasturile Herson, Zaporojie și Lugansk, rămâne măcinarea unităților militare rusești și ucrainene din vestul republicii separatiste Donețk, care confirmă îndărătnicia Moscovei, de a continua cucerirea manu militari și determinarea Kievului de a apăra fiecare bucățică de pământ, din statalitatea inițială post-sovietică a Ucrainei.
Merită reținută convenirea, de către Ucraina și șase țări ale Uniunii Europene - Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia - a înființării unui centru la Haga, care își va începe activitatea în vara ce urmează, pentru a colecta dovezi ale crimelor de război făptuite în Ucraina, un factor nou și necesar de presiune, deocamdată psihologică, pe actuala conducere de la Kremlin.
La centru vor lucra procurori ucraineni și procurori din alte țări, care vor aduna dovezi ale crimelor făptuite pe timpul agresiunii militare, acesta fiind primul pas practic către înființarea unui tribunal menit a judeca pe cei care și-au înjosit uniforma militară ucigând civili nevinovați, lipsiți de apărare.
O perspectivă încurajatoare a oferit și Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, care sâmbătă a îndemnat - fiind la Lviv - statele membre ale UE să ia serios în calcul trimiterea de avioane de luptă în Ucraina.
Prin urmare, atât comunitatea transatlantică, cât și cea democratică europeană nu diminuează, nu abandonează, sprijinul complex acordat Ucrainei, în lupta sa de supraviețuire, dusă contra colosului militar rusesc, care - pentru a pune punctul necesar pe "i" - nu și-a folosit pe Frontul de Est nici 20% din efectivele Forțelor Armate Ruse.
Primăvara statu-quo-lui, pacea nedorită și armistițiul viclean
Pentru primăvara în curs și vara care urmează, în afara curiozității observatorilor militari de a vedea efectele întăririi armatei ucrainene cu vehicule blindate destinate infanteriei, cu noi piese de artilerie și tancuri performante - toate furnizate de aliați - nu există estimarea unei schimbări radicale, a liniei Frontului de Est.
Negocierile de pace NU sunt o urgență nici pentru Moscova - care urmărește noi înaintări ale trupelor sale în Donbas și Zaporojie, fiind probabil vizat teritoriul din stânga Niprului -, nici pentru Kiev, care înțelege că la inevitabilele viitoare negocieri de pace trebuie să aibă trupele bine consolidate în teren și, dacă va fi posibil, să pătrundă, prin contraofensivă, de la Zaporojie, spre litoralul nordic al Mării Azov, sau/și din sudul orașului Herson, spre frontiera administrativă nordică a peninsulei Crimeea.
Un armistițiu realizat acum, cum sugera Republica Populară Chineză, ar fi o victorie, de etapă, a Federației Ruse, care și-ar consolida forțele militare trimise în Ucraina. Iar o victorie ulterioară, pur ipotetică a Rusiei, contra statului ucrainean independent ar aduce agresiunea răsăriteană la frontierele estice ale Poloniei și României, ceea ce, în mod principial, comunitatea transatlantică NU va accepta.
