Încă am în fața ochilor știrile triumfaliste de acum nu mai mult de o lună jumătate care spuneau că România e buricul pământului la capitolul vaccinare anti-COVID-19.
„România, pe locul doi în UE în ceea ce privește rapiditatea campaniei de vaccinare”, „România, pe locul 14 în lume în ceea ce privește numărul dozelor de vaccin administrate”, „România, pe locul 6 în UE la numărul de vaccinări anti COVID-19 efectuate” și cea mai recentă, din 14 aprlie, „Cîţu: România - locul 4 în UE privind persoanele dublu vaccinate anti-COVID” vorbesc despre capacitatea noastră de a ne lăuda atunci când facem ceva bine.
Cumva e firesc, că la cât de puține motive de mândrie sunt pe aceste meleaguri, ne împăunăm exagerat când apare ceva decent de bine organizat.
Doar că această laudă de sine vine la pachet cu două mari probleme: nu mai suntem atenți la strategiile pe termen lung și când binele se transformă în rău intrăm în panică și improvizăm rapid câteva soluții, de multe ori proaste.
De la administrarea primei injecții cu vaccin, pe 27 decembrie, până astăzi peste 2,9 milioane de români s-au imunizat cu cel puțin cu o doză. 1,7 milioane au primit deja și rapelul.
România a ajuns la o capacitate de vaccinare de 90.400 de persoane imunizate pe zi, arată cifrele pentru ultimele 24 de ore.
Cifre fără îndoială bune. Până acum, campania de vaccinare a funcționat relativ bine, înregistrându-se doar câteva sincope: scandalul centrelor cu circuit închis sau listele de așteptare care s-au mișcat greu la începutul introducerii lor.
Dar cifre insuficiente pentru „revenirea la normalitate”, în ciuda optimismului premierului Florin Cîțu.
Pe listele de așteptare pentru vaccinare mai sunt, la momentul scrierii acestui articol, doar 106.000 persoane.
În schimb, sunt disponibile 276.910 doze de vaccin, potrivit vaccin.live.
Doar dorința oamenilor de a se imuniza mai ales cu Pfizer face ca în acest moment să mai existe liste de așteptare.
Cert este că vedem un dezinteres în creștere pentru vaccinare și ne apropiem cu pași repezi de momentul când campania de imunizare riscă să treacă de la debut triumfal la blocaj periculos.
Situația nu e nici măcar o surpriză. Sondajele realizate inclusiv în ianuarie arătau că 40% dintre respondenți spuneau că, „din informațiile pe care le au până acum”, nu cred în eficiența vaccinurilor anti-COVID, și doar o treime spuneau că sunt pro-vaccinare și că se vor vaccina.
Acesta e doar unul dintre sondajele care au avertizat că nu se va ajunge la mult dorita imunizare de turmă, prin vaccinarea a 10 milioane de adulți, doar prin certarea celor care nu vor să accepte injecția pentru că așa le spune Valeriu Gheorghiță.
Reticența și neîncrederea sunt mari și nu se vor rezolva nici cu biciul, nici cu zăhărelul unei imposibile relaxării de la 1 iulie.
Reticența și neîncrederea se elimină doar dacă mesajul corect ajunge la toți cei care încă nu sunt convinși că vaccinarea îi protejează.
Iar acest lucru nu îl poate face nici Arafat, care pare mai degrabă profesorul rău care te pune pe cozi de nucă pentru că nu știi lecția, nici Florin Cîțu, care nu are credibilitate, pur și simplu pentru că e politician, și nici măcar doctorii Beatrice Mahler, Mihai Craiu sau Adrian Marinescu, implicați în singura campanie de până acum de îndemnare la vaccinare, pentru simplul motiv că nu sunt absolut deloc charismatici. (Sper să nu se supere pe mine, dar menirea lor e să vindece bolnavi, să fii un bun comunicator e altă meserie decât cea de doctor.)
Poate că e surprinzător pentru guvernanții noștri lăudăroși și pentru specialiștii prea scorțoși, dar mult mai multă credibilitate o au personaje pe care ei nu pun mare preț: actorii, cântăreții sau sportivii de renume.
Știrea că Simona Halep s-a vaccinat a făcut mai multe valuri decât repetarea la plictiseală a clipurilor din campania Ro-vaccinare.
Anunțul lui Dorian Popa, care anul trecut difuza conspirații despre pandemie, că s-a imunizat împotriva COVID va ajunge exact acolo unde nu ar fi ajuns nici într-o mie de ani șeful CNCAV sau șeful DSU.
Dacă manelisitul Tzancă Uraganul, de la un îndemn al lui Lucian Mândruță, chiar va face o melodie prin care să-și îndemne fanii să se vaccineze, ar trebui să îi mulțumim cu toții.
Oamenii aceștia i fac ceea ce ar fi trebuit să facă Guvernul din ianuarie cel puțin.
Dacă tot i se părea bizar lui Florin Cîțu că lumea ceartă autoritățile fără să se implice pe cont propriu, iată că lumea se implică.
E capabil Guvernul să se țină de cuvânt și să pornească mai repede centrele alea mobile de vaccinare și vaccinarea prin medicii de familie așa cum a promis?