Nici n-ar avea cum să fie în ce hal de decrepitudine jalnică se află sportul românesc. Altul decât fotbalul unde prăduiala e asigurată de echipa Burleanu de peste 10 ani și unde s-a produs o megacalificare la Europene după un buget al FRF de sute de milioane de Euro. De unde mănâncă cu nesaț toată lumea și unde procurorii au interzis să intre.
Mișcarea olimpică sufocată de doi prădători rapace: statul român și Ion Țiriac
Dacă nu erau câteva accidente fericite din care sare în ochi în mod fabulos cel al înotătorului David Popovici, eram sub Botwsana la medalii.
Grosul medaliilor a venit de la băieți și fete care trag la rame. Un întreg popor care a tras ultima dată la rame când impresiona iubita pe Herăstrău acum 10 ani a aplaudat frenetic și patriotard când un vârf de barcă de-l nostru s-a aflat în fața celor din țări mult mai bogate și cu conducători mai înțelepți.
Statul român e principalul beneficiar al întrecerii socialiste declanșate legate de locul ocupat de România la Olimpiada de la Paris, o reminiscență comunistoidă care se revarsă și pe rețelele de socializare sub forma clasamentelor merituoase de pe vremea când România era fruncea la medalii.
Dar statul român se bucură ca un hoț de buzunare că drapelul îi flutură la Olimpiadă și că i se cântă imnul pentru că nu a făcut nimic să merite acest lucru.
Lecția lui Popovici
Cel mai bine i-a zis-o tot Popovici când i-a batut obrazul, după cele două medalii cucerite, că nu sunt condiții de pregătire.
Imediat au început să curgă știri despre lipsa bazinelor olimpice, despre condițiile precare de pregătire pentru înotători. Și acest lucru e valabil și pentru ceilalți sportive care priveste olimpiada la televizor sau ies din competiții extrem de timpuriu.
Nu e valabil pentru fotbaliști dar am stabilit că aici șeful prăduitorilor nu poate păți nimic. Aici e moșia unora care nu dau socoteală nimănui.
Statul român nu numai că nu alocă sumele necesare pentru baze sportive decente dar nu se implică în gestionarea eficientă și onestă a măruntelor sume alocate.
Așa că majoritatea covârșitoare a sportivilor care visează la performanță și la participări la olimpiade tot pe banii părinților se pregătesc până la vârste înaintate.
Dar statul român nici nu vrea să scape fenomenul așa cârpit cum este și nu îl lasă pe mâna mediului privat căruia să-i dea o lege corectă a sponsorizării.
Și nu una care să producă bugete miniscule și neatrăgătoare cum a fost și cel de anul acesta pentru olimpiadă unde un producător de fructe și legume congelate ne-a umplut pentru scurt timp televizoarele cotcodăcindu-și generozitatea.
Așa se face că statul român a lăsat mișcarea olimpică pradă lui Ion Țiriac, un rapace om de afaceri, fost sportiv cu alura unui favorit cert al Securității lui Ceaușescu și a urmașei acesteia.
O mașină mică de la Țiriac
De ani de zile, crema sportivilor care au șansa să ajungă la olimpiadă este vămuită cu contracte oneroase de către Țiriac care, om deștept și prevăzător, și-a trecut toată averea pe o fundație înregistrată în paradisul fiscal din Panama.
Adică nu plătește nici un fel de taxe în România. Dar se lipește ca timbrul de plic de orice fenomen sportiv care apare de nicăieri. Așa a făcut cu Simona Halep, așa face acum cu David Popovici căruia i-a promis o mașină de 50.000 de Euro.
Mașină mică în care Popovici va avea dificultăți serioase să încapă fizic dar bine măcar că Țiriac nu a mai oferit o mașină și mai mică precum medaliaților de la Sydney din 2000 că înotătorul fenomen o putea conduce doar de pe plafon.
Țiriac are o fundația recunoscută de guvern ca fiind de utilitate publică în România și îi dă de fapt lui Popovici mașina respectivă din cei 20% impozit pe profit pe care companiile îl pot redirecționa pentru sponsorizări.
Așa că Țiriac se lipește în mod extrem de profitabil alături de statul român de un succes neprevăzut și răsunător al unui copil care a avut un vis finanțat de părinții acestuia o bună perioadă de timp.
Pe de o parte, statul român nu și-a rezolvat problema obezității infantile care face prăpăd prin școli, sportul nu e nicidec
um vreun fenomen de masă. Stă la ia-mă nene când e vorba de medalii și de mândria și notorietatea ce derivă de aici.De cealaltă parte, nici mediul privat, cu excepția lui Țiriac căruia o mână invizibilă i-a făcut cadou pe viață mișcarea olimpică, nu are șansa să arate că este un administrator de succes și în sport.
