Ucraina a moștenit frontiere desenate cândva, pe hărțile sovietice, aidoma demarcărilor firești între unități administrative interne, ale oricărui alt stat european, delimitări deloc valabile pentru mentalitatea moscovită, conform căreia "Наша земля"/"pământul nostru" includea tot ce anterior stăpânea Uniunea forțată a Republicilor supuse Sovietice și formal Socialiste. Inclusiv județele românești, dintre Prut și Nistru.
Dizolvarea URSS, la 26 decembrie 1991, a dus la apariția unor state oficial independente, dar neoficial captive deprinderii de a impune minorităților naționale, voința națiunii majoritare - ultima sintagmă fiind mai degrabă o pavăză contra acordării unor drepturi altfel firești, de pildă, în comunitatea democratică europeană.
Ar fi putut fi prevenit războiul Rusiei, contra Ucrainei? Probabil că da, dacă la Kiev s-ar fi acceptat principiul federalizării statului ucrainean - după modelele elvețian, german sau american -, concomitent cu acceptarea, de către Moscova, că o componentă federală nu poate bloca, de una singură, opțiunile de politică externă ale Ucrainei.
Patriot este un sistem de apărare antirachetă, care este utilizat în prezent în întreaga lume, inclusiv în mai multe țări NATO. (foto jos)
Care va fi dinamica Frontului de Est?
Conducerea actuală a statului ucrainean refuză orice compromis teritorial - care ar fi și anticonstituțional -, aliații au recunoscut Kievului dreptul de a decide când, unde și în ce condiții vor fi demarate negocierile - probabil nu anul acesta -, iar Moscova vrea negocieri, cu acceptarea încorporării în Federația Rusă, în afară de peninsula Crimeea, a oblasturilor Lugansk, Donețk, Zaporojie și Herson, pe care forța expediționară trimisă de Kremlin le controlează parțial, fără prea mari speranțe de a ajunge la frontierele administrative, vestice și nordice, ale acestor formațiuni teritoriale, inițial ucrainene.
Comparând datele furnizate de Statul Major al Armatei Ucrainei, cu cele ale Statului Major al Forțelor Armate ale Federației Ruse, devine tot mai clar că după 24 februarie a.c., când se va împlini un an de la declanșarea agresiunii militare rusești contra statului ucrainean, trupele concentrate în arealul Lugansk vor avea două misiuni - păstrarea actualului teritoriu controlat acolo, de militarii trimiși de Moscova, precum și începerea ofensivei pentru recucerirea teritoriului pierdut, în luptă, din împrejurimile Harcovului.
În același timp, prin aducerea în Ucraina - probabil după 1 martie - a celor 150.000 de mobilizați ruși, care își continuă instruirea în unele poligoane de pe teritoriul Federației Ruse, parte dintre ei vor fi trimiși în linia întâi, din zona Donețk, misiunea lor fiind cucerirea părții vestice a Donbasului, încă bine apărată de ucraineni, avantajați și de poziții defensive bine amenajate, motivați în plus de faptul că își apăra patria, cu speranța că aceasta va mai fi, la capitolul granițe naționale, așa cum a fost.
Dacă în oblasturile menționate, Lugansk și Donețk, cele mai multe opinii converg spre tot mai posibilele ofensive militare ruse - succesive sau concomitente -, în arealurile Zaporojie și Herson previziunile sunt diferite.
Recenta ofensivă clamată la Moscova, în oblastul Zaporojie, s-a diminuat până la nivel de defensivă, devenind clar că acolo unitățile militare ucrainene sunt suficiente, bine dotate, instruite conform țelului de a nu mai pierde niciun teritoriu și pregătite să declanșeze, probabil la finalul lunii martie, după ce vin tancurile grele promise de aliați, o lovitură rapidă, până pe litoralul Mării Azov, astfel încât să rupă conexiunile dintre trupele rusești aflate în estul Ucrainei, de cele aflate în sudul acestei țări.
Cum numărul de tancuri confirmate că vor fi trimise de țări prietene depășesc solicitarea Kievului de 300 de blindate, probabil că vom asista la alcătuirea a cel puțin două brigăzi de tancuri de producție germană, britanică, americană, franceză, care ar putea contribui, concomitent, înainte de 1 aprilie a.c., la o lovitură de berbece, în Herson, una care ar da peste cap defensiva rusă și ar avea șanse să ajungă în nordul peninsulei Crimeea, prefigurând ceea ce deja cunoscutul general, pensionar, Ben Hodges, anticipa - o posibilă eliberare a "portavionului terestru" al Mării Negre, în cursul verii care vine. Cu mențiunea, lucidă, că a mai făcut o asemenea prezicere, apreciind că în decembrie anul trecut Crimeea ar fi putut deveni liberă, un pronostic care nu s-a confirmat.
De ce au eșuat negocierile din primăvara anului 2022?
Informațiile publice difuzate zilele trecute conturează faptul că, anul trecut, la Istanbul, au avut loc negocieri promițătoare pentru viitorul Ucrainei. Din mărturii mai degrabă laconice, fragmentare, decât lămuritoare, aflăm că la tratativele din martie 2022, Federația Rusă ar fi acceptat să revină cu trupele la aliniamentele existente pe 23 februarie, în același an, ceea ce înseamnă că Donbasul, fie și parțial, rămânea sub ocupație militară rusă, iar peninsula Crimeea rămânea parte a statului federal rus.
În mod paradoxal, Kievul vrea acum retragerea de pe întreg teritoriul ucrainean, a forței expediționare ruse, evaluată recent la 280.000 de militari, la care se vor adăuga curând încă 150.000 de mobilizați, generând o forță de lovire de 430.000 de militari.
Îl vede cineva pe Putin, acum, ordonând, la primăvară, retragerea a aproape jumătate de milion de militari ruși, "cu coada între pricioare"?
Unitățile militare rusești nu vor fi retrase - cel puțin nu într-un viitor previzibil -, dura confruntare militară se va prelungi, Ucraina nu va fi primită mâine în NATO, iar invocarea, de la Instanbul, ca pe teritoriul ucrainean să nu fie trupe străine și baze militare ale unor terțe țări, rămân și azi simple baloane de săpun, în condițiile când unități militare ruse s-au instalat, ca la ele acasă, în Crimeea, Herson, Zaporojie, Donețk și Lugansk.
Culmea este că, pe ici, pe colo, în Europa, dar și pe meleagurile noastre, apar mirați, care regretă că pacea de la Istanbul a fost ratată, ca și cum Vladimir Vladimirovici Putin ar fi renunțat atunci, de voie, la visul său de refacere a Uniunii Sovietice, în granițele Federației Ruse, iar Marea Britanie, prin premierul de atunci, Boris Johnson, ar fi stopat discuțiile din acel moment, doar neînțelegând prioritățile momentului pentru Kiev.
Și dacă acordul de pace se semna, ce țări garantau Ucrainei că nu va mai fi agresată militar de Rusia imperială?
În 1994, Rusia, Marea Britanie şi Statele Unite s-au angajat să respecte independenţa, suveranitatea şi frontierele Ucrainei, parte dintre acestea fiind rodul rapturilor imperiale ale Uniunii Sovietice contra Poloniei, Ungariei și României.
Acum, Federația Rusă vrea înfrângerea și înglobarea Ucrainei în granițele sale. Iar SUA și Marea Britanie, alături de alte țări aliate, precum Franța și Germania, oferă un sprijin complex, multilateral, statului ucrainean, pentru supraviețuirea sa, în lupta contra colosului răsăritean de azi, cu capitala la Moscova.
Așa cum afirma cancelarul german Olaf Scholz, într-un interviu acordat publicației Tagesspiegel: "Nu există război între NATO și Rusia. Nu vom permite o asemenea escaladare." Cu toate astea, preventiv, amiralul Rob Bauer, președintele Comitetului Militar al NATO, atenționa Moscova - și bine a făcut - că Alianța Nord-Atlantică este pregătită pentru o confruntare directă cu Rusia.
Trăim într-o lume care asistă, tot mai obosită, la un război fraticid, între slavii conduși de la Kiev și cei aruncați în luptă de Moscova, în care persistă tendința ambelor tabere de a vedea în alb, ce le aparține, și de a descrie în negru adversarul, deși, deseori, adevărul este la mijloc, multe realități triste fiind practic de culoare gri.
Președinții celor două state se limitează doar la propriile monologuri, generalii ucraineni caută soluții pentru a rezista, până la momentul când vor elibera teritoriiile ocupate, iar generalii ruși se uită spre Ucraina cu convingerea imperială că este vorba de "Наша земля"/"pământul nostru".
Care ar fi principiile de renegociere a dezirabilei păci?
1. Implicarea Statelor Unite ale Americii, ca partener recunoscut al Ucrainei și interlocutor vizibil dorit de Rusia.
2. Inițierea unui nou format de negocieri, care să aducă la masa tratativelor emisarii diplomatici desemnați de Kiev, Moscova, Washington D.C., Londra, Paris, Berlin, Ankara, precum și - pentru contrapondere și moderație - cei stabiliți la Beijing.
3. Începerea discutării unui proiect de acord de pace, inițiat de SUA, bazat pe repere care ar fi - teoretic, inițial - acceptate de ambele state.
4. Stabilirea unei succesiuni de gesturi de bunăvoință majoră, de ambele părți, cum ar fi eliberarea necondiționată, a tuturor prizonierilor de război.
5. Amânarea abordării punctelor de divergențe substanțiale, după instituirea unui armistițiu, condiționat de obligativitatea ca pe timpul acestuia, unitățile militare din ambele state să rămână în locațiile unde se aflau în momentul încetării focului, de către combatanții ucraineni și militarii ruși.
Ar fi posibil așa ceva?
Kremlinul va zice da, a doua zi după ce Casa Albă va semnala interesul său strategic, pentru oprirea confruntărilor militare pe Frontul de Est. Până atunci continuă afluirea de tehnică de luptă occidentală în Ucraina, bombardamentele cinice ale armatei ruse și încremenirea Moscovei, în proiectul revitalizării Uniunii Sovietice, în granițele Federației Ruse.
Dar asta nu poate continua la nesfârșit.
