La mai bine de nouă ani distanță, de acea demonstrație de forță imperială, președintele ucrainean Zelenskyy a recunoscut - într-un interviu acordat jurnalistului Richard Engel de la NBC News -, că viitorii lideri americani ar putea susține mai puțin cauza sa, decât a făcut-o președintele Biden.
Numai că timpul nu mai are răbdare, ca să parafrazez cuvintele cu care Marin Preda îşi încheie primul volum din romanul său “Moromeţii”.
Valul diplomatic al lui Michael McFaul
Dovada o constituie și inserarea în respectatul ziar, de peste Ocean, "The Washington Post" a opiniei lui Michael McFaul, diplomatul american care a servit ca ambasador al Statelor Unite în Rusia, între 2012 și 2014.
Acum, McFaul este profesor la Universitatea Stanford, unde este directorul Institutului Freeman Spogli, pentru Studii Internaționale. Înainte de nominalizarea sa în funcția de ambasador, McFaul a lucrat pentru Consiliul de Securitate Națională al SUA, ca asistent special al președintelui și director principal al afacerilor ruse și eurasiatice. În această calitate, el a fost arhitectul politicii de resetare rusă, a președintelui american Barack Obama.
În articolul său, Michael McFaul susține că SUA trebuie să lanseze un val diplomatic asupra Ucrainei, un gând generos, într-o realitate cruntă, aceea a războiului dus pe Frontul de Est.
De mult timp, Kievul era presat, în diferite forme, să declanșeze ceea ce unii numesc (contra)ofensiva armatei ucrainene - ca răspuns la agresiunea militară rusă, începută pe 24 februarie anul trecut.
Contraofensiva? Un termen amendabil, din moment ce anterior, oblastul Harkov / Ха́рків / Harkiv, a fost eliberat într-un iureș al unor brigăzi teritoriale ucrainene, iar nordul regiunii Herson a fost lăsat trupelor Kievului, după retragerea ordonată a unităților militare ale Federației Ruse, pe poziții defensive sudice, mai utile asigurării apărării teritoriului aflat la nord de peninsula Crimeea.
De peste Ocean, pornind de la ipoteza că în cursul lunii august vor veni tancurile americane, se avansa ca probabilă a opta lună a anului, pentru lovitura de berbece a armatei ucrainene. Nu a fost să fie.
Statul major al Forțelor Armate ale Ucrainei a optat brusc pentru testarea dispozitivului militar al agresorului, în zona oblasturilor Lugansk și Donețk, cu două brigăzi, și în zona oblastului Zaporojie cu alte anunțate trei brigăzi.
Oficial, la Kiev s-a recunoscut că 9 brigăzi au fost înființate, echipate, dotate cu armament și tehnică de luptă instruite temeinic, de către state aliate, din cadrul NATO, îndeosebi SUA, Marea Britanie, Germania, Franța și Italia.
Ulterior New York Times a semnalat că 12 brigăzi noi are armata ucraineană, iar recent o sursă militară franceză a semnalat 15 brigăzi recent încadrate cu personal militar.
În concluzie, aproximativ 1/3 din noua forță militară pregătită pentru (contra)ofensivă a fost folosită de Ucraina, în confruntarea cu deloc puținele trupe ale agresorului, care adunate au sub 500.000 de militari, mai puțin motivați, cu tehnică de luptă sovietică, dar care sunt sprijiniți cu lovituri de precizie de pe mare, de navele Flotei ruse a Mării Negre și din aer, de avioane de luptă, deloc de mâna a doua.
Ce putem spune de situația de acum a celor două tabere combatante?
Forțele Armate Ucrainene au utilizat până acum, în noile atacuri, aproximativ 22.500 de militari, reușind cu unele subunități de nivel pluton, companie și chiar batalion să pătrundă, în unele părți, circa șapte kilometri în dispozitivul defensiv rusesc, consolidat de înțesate câmpuri de mine și tranșee realizate pe înălțimi dominante.
Kievul menține presiunea militară pe pozițiile trupelor rusești din vestul oblastului Donețk și din nordul regiunii Zaporojie, unde au fost dislocate mai nou, trupe de elită ale Moscovei, aduse din oblastul Herson, aici fiind vorba de infanteriști marini și parașutiști militari, care mizează și pe supremația numerică a raportului de forțe.
Pierderile ucrainenilor în tehnică de luptă, aproximativ un sfert din dotarea asigurată de aliații americani, britanici și germani nu sunt totuși în afara procentului prevăzut pentru (contra)ofensiva începută pe 4 iunie.
După cum scria cândva scriitorul australian Patrick White: "Cel mai groaznic război este acela în care nici o parte beligerantă nu este lăsată să câştige."
Nu este exclus ca mult întârziata acțiune în forță a armatei ucrainene să vizeze sudul oblastului Herson, după ce apa, care a inundat inițial o suprafață de 600 kilometri pătrați, în nordul aceleași regiuni, se va retrage complet - acum încă mai acoperă 50%, din terenul răvășit de Niprul învolburat.
Ipoteza este plauzibilă, dacă luăm în considerare pe oficiali de la Kiev - care au semnalat că la penetrarea defensivei rusești din Peninsula Crimeea vor avea o soluție specială, fără a preciza despre ce este vorba - și avertismentele celor care conduc Ministerul rus al Apărării, care invocă tot mai des posibilul recurs la arma nucleară tactică, pentru apărarea regiunii Crimeea.
Forțele Armate ale Federației Ruse, dincolo de declarațiile conjuncturale, ale unor decidenți civili și militari, au ca misiuni:
1. pregătirea trecerii la recucerirea oblastului Harkov / Ха́рків / Harkiv,
2. continuarea cuceririlor teritoriale la vest de Lugansk și Donețk, până la atingerea granițelor administrative ale acestora,
3. menținerea pozițiilor defensive din oblastul Zaporojie, pentru împiedicarea pătrunderilor dorite de ucraineni, până la litoralul nordic al Mării Azov.
4. interzicerea tentativelor trupelor ucrainene, de a trece peste pozițiile de apărare, cele care sunt în sudul oblastului Herson, și de a ajunge la delimitarea nordică a arealului peninsulei Crimeea, preluat manu militari, de Moscova, în anul 2014, și anexată ulterior, în mod ilegal, de Federația Rusă.
Chiar dacă propaganda Moscovei face din țânțar armăsar și flutură imaginile unor blindate de proveniență occidentală scoase din luptă, după 4 iunie 2023, venirea tancurilor americane - probabil în luna august - și primele livrări de avioane F 16 - posibile în toamna următoare, când vor termina instruirea și primii piloți militari ucraineni, în terțe state aliate - va genera o altă situație pe sângerosul Front de Est.
Recursul Moscovei, la utilizarea repetată a dronelor Shahed-131/136, a rachetelor S-300 și a rachetelor Iskander-M confirmă opțiunea Statului Major al Forțelor Armate Ruse de a cruța - ați citit bine - diviziile aflate pe teritoriul ucrainean deja cucerit - 17% din arealul statului Ucraina - pentru a contracara ceea ce probabil va fi o viitoare lovitură puternică, a armatei Kievului.
Asta cu atât mai mult cu cât, ministrul ucrainean adjunct al apărării, Hanna Malyar, a precizat că operațiunile ucrainene în desfășurare au mai multe sarcini, care nu sunt concentrate exclusiv pe eliberarea teritoriului și că forțele ucrainene încă NU au început faza principală a operațiunilor contraofensive.
În articolul său, mai sus menționat, Michael McFaul scrie negru pe alb:
"Acum, este timpul să ne aducem diplomația la același nivel. Trebuie să lansăm o creștere diplomatică, pentru a ajuta Kievul să navigheze în negocierile de pace, să reconstruim Ucraina și să menținem presiunea economică asupra Rusiei, pentru a ajuta la câștigarea păcii."
Fără nicio condiție prealabilă
Europenii lucizi, cei avizați în dosarul geopolitic al Europei de Est, sunt convinși că un trimis special, al președintelui Joe Biden, pentru negocierile de pace NU ar fi deloc un gest gratuit, fără o finalitate adecvată.
Da, chinezii au numit un diplomat de nivel înalt, Li Hui, care să-i reprezinte în această problemă, care și-a făcut documentările în teren, chiar dacă este acuzat de legături strânse cu oficialii de la Kremlin, ceea ce ar pune sub semnul întrebării neutralitatea sa, de pacificator.
Dar și diplomatul american de nivel înalt, care ar putea fi nominalizat de președintele Biden, ar putea fi acuzat de lipsă de echidistanță, în condițiile în care SUA, în mod special, NATO, în general, sprijină necondiționat, cât va fi nevoie, lupta poporului ucrainean, pentru independență, suveranitate națională și integritate teritorială.
De altfel, recenta întrevedere, de la Beijing, dintre președintele Xi Jinping și cel de-al 71-lea secretar de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, a deschis calea - cum se recunoștea la Departamentul de Stat - unui proces de diplomație susținută.
Și diplomatul american ar trebui să poposească în toate țările interesate de stoparea conflictului militar din Ucraina, să asculte, să își noteze ideile interlocutorilor săi și să informeze Casa Albă, cu propunerile inteligente, constructive, care ar putea contribui la o reluare a negocierilor de pace, FĂRĂ NICIO CONDIȚIE PREALABILĂ, a Kievului și a Moscovei, dar cu recunoașterea apriori a supremației Cartei ONU.
Michael McFaul a mai visat, cu ochii deschiși, în articolul său, la un nou ambasador sau coordonator special pentru reconstrucția Ucrainei. Un gând generos, dar prematur și lipsit de consistență, atât timp cât bombardamentele atroce ale Moscovei continuă pe teritoriul rămas liber al Ucrainei.
Cu experiența sa, de ambasador al Statelor Unite în Rusia, între 2012 și 2014, Michael McFaul a pledat și pentru numirea unui ambasador de facto în diaspora rusă. O chestiune complicată, sensibilă, care ar fi public atacată de propagandiștii lui Putin, dar care, într-adevăr, ar putea ajuta pe exponenții opoziției - câți mai există - față de regimul autocratic din Federația Rusă.
O schimbare fundamentală
Același optimist Michael McFaul a mai propus ca Blinken să numească un nou coordonator de sancțiuni de nivel înalt, deoarece James O’Brien, actualul coordonator, vizează alt post.
Aici ar trebui făcută o schimbare fundamentală! Un enunț de genul menținerii sancțiunilor SUA după război, până când Kremlinul se angajează să plătească despăgubiri NU folosește nimănui.
Ar avea un impact mai mare, publicarea exigențelor Statelor Unite ale Americii, pentru ridicarea graduală a sancțiunilor, pentru fiecare decizie luată la Washington D.C. fiind prevăzută o măsură premergătoare a guvernului rus, care să permită monitorizarea, în oglindă, de către Casa Albă și Kremlin, a dezangajării militare ruse, din partea răsăriteană a teritoriului est-sovietic, in integrum, inclusiv din Belarus și din Republica Moldova.
Necesara diplomație susținută a SUA nu este doar o formulă diplomatică de ultimă oră, ci și o prioritate a previzibililor ani 2023-2024, după care multe necunoscute pot submina speranțele de azi, ale geopoliticienilor interesați de o soluție realistă, pentru stabilitatea Europei de Est.
