Nu de amenzi mi-e teamă, ci de boală. Nu ies din casă, pentru că mă păcălesc pe mine, nu pe stat

Răzvan Chiruță
DE Răzvan Chiruță | Actualizat: 07.05.2020 - 12:13

Fără să fiu specialist, cred că de data asta CCR - o instituție politizată și care judecă după cum bate vântul politic - a judecat corect când a decis că amenzile date în ultimele două luni sunt neconstituționale.

SHARE

Citește și CCR: Amenzile pentru încălcarea ordonanțelor militare sunt neconstituționale

„În mod implicit, stabilirea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţii este lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a agentului constatator, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile şi condiţiile necesare operaţiunii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.

Totodată, în lipsa unei reprezentări clare a elementelor care constituie contravenţia, judecătorul însuşi nu dispune de reperele necesare în aplicarea şi interpretarea legii, cu prilejul soluţionării plângerii îndreptate asupra procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei", zice CCR.

Și nu putem spune că nu a fost de multe ori așa, au fost abuzuri ale polițiștilor, a recunoscut-o chiar și ministrul de Interne Marcel Vela.

Citește și Vela, despre amenzile în starea de urgență: Evident că se fac abuzuri. Pe teren sunt mulți tineri

În plus, restrângerea drepturilor fundamentale se poate face doar prin lege, mai spune CCR.

Așa prevede Constituția. E adevărat că în prezent Parlamentul e controlat de o majoritate toxică PSD-ALDE-Pro România-UDMR care ar face orice să împiedice guvernul să acționeze și să provoace haos și morți doar din rațiuni electorale. Iar o lege ar fi fost fie tărăgănată, fie blocată intenționat, în condițiile în care virusul se răspândește și omoară indiferent de jocurile politice ale unor disperați după putere.

Dar asta e vina noastră, că am votat cum am votat, și vina partidelor „bune”, care nu au știut să obțină mai multe voturi de la noi.

Însă Constituția e legea fundamentală și toată lumea trebuie să o respecte, dacă vrem ca țara asta să meargă în direcția corectă. Tot timpul, nu pe sărite.

În altă ordine de idei, chiar și după decizia CCR, eu voi sta în casă cât pot mai mult, cu sau fără amenzi. Miza mea e să nu mă păcălesc pe mine, nu pe statul român.

Nu vreau să risc, cu nici un preț, să ajung în spitalele românești. O fi sau nu o fi virusul așa periculos, s-o fi exagerat sau nu cu măsurile, o fi mortalitatea mai mică decât s-a prezis inițial sau nu, eu nu risc până nu e clar.

Deocamdată oamenii de știință bâjbâie și fac cercetări. Dar nimeni nu poate da un răspuns sigur acum.

Așa că nu de amenzi mi-e teamă, ci de spitalele și doctorii români care zic că „oricum muream”.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te