Confruntat cu o Biserică schizofrenică, în care mitropoliți isteric anti-vacciniști și anti-restricții se bat public cu preoți decenți, mai puțin vocali și mai înțelepți, Daniel a lucrat în culise. E greu de știut cu ce rezultate, având în vedere că un Teodosie de la Constanța a continuat să fie bufonul de serviciu al BOR.
Fără pârghii reale de a schimba ceva în Sfântul Sinod, Patriarhul poate, cel mult, guverna Biserica prin puterea exemplului. Cu riscul, desigur, de a-și antagoniza nu doar o armată de popi, ci și legiuni de credincioși.
Este la fel de adevărat că, în ultimul an, Biserica Ortodoxă Română, prin vocile ei oficiale, controlate de Daniel, a dat mesajele corecte, de responsabilitate. Astfel, Patriarhia a cerut respectarea măsurilor guvernamentale anti-COVID, a sugerat că vaccinul este o soluție, a colaborat cu instituțiile statului, de cele mai multe ori în ciuda unui cor urlător de lozinci anti-măsuri restrictive, cor alimentat în falset de sutane negre și bărbi lungi.
Întâmplare au ba (mai degrabă ba), strategia Patriarhului a făcut ca un mesaj clar pro-vaccin să fie dat simultan cu aducerea Luminii Sfinte de la Ierusalim la București. Asigurat deja că ochii majorității românilor au stat pe momentul din Biserica Sfântului Mormânt când flacăra a picurat din înalt, Daniel a folosit momentul câteva ore mai târziu pentru a se referi la ce se petrecea la nivelul podelei din lăcaș: 2.500 de pelerini, într-o masă compactă, o imagine care se apropia de cele devenite clasice la astfel de momente religioase.
Aceasta a fost deschiderea atacului patriarhal la tomitanii săi din mitropolii: imaginea mulțimii care umple biserica, dar în siguranță. Siguranța vaccinului.
Un atac care, în pastorala pascală a Prea Fericitului, dată publicității înainte de preziua Învierii, nu a existat. Singura referire la măsurile anti-COVID din pastorală a fost cea a "responsabilității sanitare". O formulă atât de generală încât ar fi putut indica și banala spălare a mâinilor cu care ne-a tot bombardat președintele de la Cotroceni mai tot 2020.
Patriarhul a mizat pe cel mai important moment al creștinismului pentru a promova o măsură rațională într-un stat atacat de ce se numește o "infodemie": o pandemie a dezinformării care a destructurat și așa slaba responsabilitate socială populară.
Învierea este triumful asupra morții, spune dogma. Patriarhul este un realist, știe că paralela între Învierea Domnului și vaccin nu este doar forțată, ci și inaccesibilă credinciosului de rând. Dar, tocmai pentru că este realist, Prea Fericitul înțelege și psihologie: primăvara este pricepută de orice mamifer ca un moment de prefacere, renaștere și speranță.
