La meciul dintre Paris Saint-Germain FC şi Istanbul Başakşehir FK, arbitrul de rezervă Sebastian Colțescu i-a cerut arbitrului central Ovidiu Haţegan să intervină pentru a-l calma pe antrenorului secund al formaţiei turce, fostul atacant camerunez Pierre Achille Webo, care a fost prea vehement la o decizie a arbitrului de centru.
Colţescu l-a identificat pe sportiv cu termenul „tipul negru”', iar Haţegan i-a arătat cartonaşul roşu fostului atacant camerunez.
Totul ar fi trebuit să rămână o discuție obișnuită între doi români din străinate, care cred că nu-i înțelege nimeni din marea de străini din jur.
Dar cuvântul „negru” a fost recunoscut de cei din teren, pentru că în franceză există un termen apropiat care e jignitor și rasist. În minutul 16, jucătorii au ieșit de pe teren și au refuzat să mai joace. UEFA a declanșat o anchetă. Ministrul Sporturilor din România și-a cerut scuze. Omologul său francez, Roxana Mărăcineanu, a salut decizia jucătorilor de a ieși din teren.
În România, reacțiile publicului au fost împărțite. Unii au criticat opțiunea arbitrului de a-l identifica în acest fel pe antrenorul secund de la Istanbul Başakşehir FK, al cărui nume cel mai probabil îl cunoșteau și Colțescu, și Hațegan.
Evident, mult mai numeroase au fost pozițiile în care românii au considerat exagerată reacția jucătorilor celor două echipe, care au refuzat să mai joace, a UEFA și a Europei.
„Dacă Webo e negru, cum să-i fi spus altfel?” a fost tonul general al celor care nu au văzut unde e problema. Nu au lipsit lamentăriile penibile de genul „de acum nu mai putem folosi cuvântul negru?” sau glume legate de prăjitura „negresă”.
Foarte puțini oameni înțeleg puterea de a jigni a unui cuvânt pe care îl folosesc în mod obișnuit. Majoritatea cred că doar cuvintele tari, cele tabu sau înjurăturile fac rău. „Negru”, în sine, nu e nici înjurătură, nici cuvânt dur, nici tabu.
Dar...
Voi povesti mai departe câteva dintre trăirile mele intime din copilărie și adolescență. O fac asumându-mi, deja, că aceiași oameni care nu înțeleg de ce nu e bine să-l identifici pe un om după culoarea pielii mă vor jigni și pe mine la final sau vor face glume.
Din copilărie și până pe la 30 de ani am fost roșcat. Mi-am urât culoarea părului, pentru că eram diferit de majoritatea celorlalți copii, cu părul negru. Ieșeam imediat în evidență dintr-o mulțime, iar dacă grupul făcea o boacănă, eram singurul certat pentru că oricui se uita după noi nu-i rămânea în cap decât portocaliul părului meu.
Apoi, am urât apelativul „Roșcatu'”, care a venit natural. Sigur, acum râd când mă gândesc la acele momente, dar în urmă cu 30 de ani apelativul ăsta m-a obsedat și m-a traumatizat.
Bun, dar era normal să ți se spună „Roșcatu'” dacă erai roșcat, ar spune românii care azi îi iau apărarea lui Sebastian Colțescu.
Nu. Îmi doream să fiu strigat după numele meu.
Culoarea părului, cu toate consecințele sociale cu care a venit la pachet pentru că eram altfel, m-a complexat, a dat naștere la temeri în relația cu restul oamenilor, m-a adus la psiholog.
În liceu, unde adolescenții scot ce e mai rău din ei, faptul că ieșeam în evidență a fost ucigător. Nu ieșeam din clasă de teamă că ceilalți colegi vor face glume pe seama mea și chiar mă vor agresa fizic. Pentru că da, s-a întâmplat să primesc câte o palmă după cap, „în glumă”.
În clasa a zecea, inima ajunsese să îmi sară din piept când treceam pe stradă pe lângă un grup de băieți, de teamă că aceia vor zice ceva. În vara acelui an, am decis să merg singur la psiholog - am avut, cumva, această înțelepciune - și asta m-a salvat și m-a ajutat să merg mai departe, până la momentul în care pot scrie toate aceste lucruri aici.
Iată cât rău poate face un cuvânt, roșcat, altfel inofensiv.
Veți spune că am privit prea tragic chestiunea. Așa o fi. Dar nu contează absolut deloc. Nu știu cum trec alții prin asta, poate mai bine, dar nici nu îmi pasă. Îmi pasă doar de ce am simțit eu.
Fiecare persoană poate fi jignită într-un fel sau altul. Uneori poate nici nu îți dai seama unde greșești. Dacă putem evita asta, măcar acolo unde e clar - să identifici pe cineva după culoarea pielii e rasism și discriminare clară -, atunci lumea va fi un loc mai bun.
Până atunci, dați drumul la râsete și jigniri pentru jurnalistul roșcat.
