Asta pentru că la reuniunea recentă, de la București, a miniștrilor de externe, din statele aliate componente ale comunității transatlantice totul părea derulat ca la carte:
1. unanimitate de vederi privind întărirea defensivei Alianței Nord-Atlantice, la granița sa de est,
2. reiterarea sprijinului constant, complex, pe multiple planuri, pentru cauza Ucrainei de a rămâne un stat liber, suveran, independent și în granițele sale inițiale,
3. aderarea Finlandei și Suediei va face NATO mai puternic;
4. prezența miniștrilor de externe din Bosnia și Herțegovina, Georgia și Republica Moldova a confirmat opțiunea aliaților pentru a le susține independența politică;
5. NATO va continua să protejeze populațiile noastre și să apere fiecare centimetru al teritoriului Aliat, în orice moment.
Altfel spus, By the book. În traducere liberă: foarte corect, în strictă conformitate cu regulile de funcționare ale Alianței, prima fiind negocierea consensului, în seara dinaintea exprimării publice a deciziilor comune ale statelor aliate.
În NATO lucrurile sunt clare. Diplomații caută și găsesc soluții de acomodare a punctelor de vedere ale majorității statelor membre, cu cele ale țărilor care au unele obiecții.
De pildă, poate ați uitat, Budapesta făcea tam tam că nu are nevoie de un grup de luptă al aliaților, pe teritoriul ei, dar când s-a decis asta, la Summitul de la Madrid, Ungaria a fost pentru înființarea inițială a batalioanelor, apoi a brigăzilor NATO, pe teritoriul său și pe cele ale Solvaciei, României și Bulgariei, urmând a se mări efectivele trupelor Alianței și pe teritoriile Poloniei, Lituaniei, Letoniei și Estoniei.
LA UE LIPSEȘTE MODERATORUL SUPREM
Ei bine, la Uniunea Europeană lucrurile stau altfel. Dacă la NATO moderatorul suprem îl constituie SUA, la Uniunea Europeană domină orgoliile unor metropole foste imperiale și ceea ce pare un zâmbet, la conferințele de presă, nu constituie decât o mascare a unor unor divergențe deseori greu de ascuns.
Pentru orice român inteligent, bine informat, este de domeniul evidenței că una au declarat anumiți oficiali, de la Viena, și alta era motivația reală a repingerii, de către Austria, a intrării României în spațiul Schengen.
Terți au semnalat o aroganță de tip imperial, la anumite voci publice vieneze, una bazată, proabil, pe portofele mai pline, decât acelea ale unor decidenți de pe Dâmbovița, dar luând la bani mărunți - așa, într-o doară - forța militară a Austriei, aceasta are o armată cu un efectiv aflat la mai puțin de o treime din acela al Armatei României. Care, totuși, în ultimele trei decenii, și-a rulat multe batalioane, prin trei teatre de război.
Și scriu asta bazat nu numai pe cifrele oficiale actuale, ci și pe un dialog purtat cu un general austriac, onest, comandantul unei brigăzi, devenită în urmă cu trei ani Brigada a 6-a Munte, capabilă să acționeze în munți înalți și pe teren dificil.
În esență, înstelatul îmi spunea că el și camarazii săi sunt interesați să învețe din experiența aliaților, la capitolul planificarea operațiuniilor și cooperarea cu parteneri de încredere. Sună frumos, nu este așa?
Sigur că acum moștenitorii visurilor imperiale, din capitala austriacă - un oraș european unde te uiți de două ori în vitrinele magazinelor, până cumperi ceva pe măsura agoniselii din buzunarul propriu - își râd electoral în barbă, pentru că au dovedit alegătorilor lor ce fermi sunt în apărarea a ceea ce ar fi trebuit să fie comunitatea democratică aparte, cu numele de cod Schengen. Un areal al egalilor.
Dacă acești clovni vienezi vor rămâne sau nu la putere, în țara lor, este exclusiv problema cetățenilor europeni din Österreich / Austria, deși probabil că atunci când folosim cuvântul Reich nu ne gândim numai la cineva bogat, ci și la un dictator născut pe meleaguri austriece și devenit apoi nr.1, la Berlin, unde a rămas Führer până la finalul ultimei conflagrații mondiale.
SUB LUPA JUDECĂȚII DEMOCRATICE
Problema reală, pentru alegătorii români, sunt cei care au fost făcuți literalmente KO, la București.
Nu știu ce crede președintele țării mele despre acest insucces al diplomației românești, dar, pe plan pragmatic nu îl afectează. Deși - nota bene - ar trebui să explice public ce anume a discutat cu aroganții reprezentanți ai OMV și dacă avea, sau nu, fruntea plecată. Probabil că da.
Nu cunosc pe ce se baza șeful executivului de pe malul Dâmboviței, când a vorbit, la telefon, cu omologul austriac, pentru a îl convinge că România nu este o țară de categoria a doua, dar este clar că drumul premierului spre alegerile prezidențiale din 2024 a devenit sinuos. Și fără final cunoscut.
Nu înțeleg cât de naiv a putut fi șeful diplomației române, când a l-a chemat pe ambasadorul Austriei la București, pentru a-i transmite poziția României și protestul Ministerului de Externe față de atitudinea „nejustificată și neprietenoasă” a Vienei, care ar duce, chipurile, la consecințe „inevitabile” asupra relațiilor bilaterale. Fiind de bună credință aștept măsurile...inevitabile. Cau un act de demnitate națională, nu de răzbunare lipsită de sens. Dar caut degeaba.
Nu pricep, vorba vine, de ce imaculatul menestrel, care conduce ministerul afacerilor dinlăuntru, nu se prezintă cu demisia, la Palatul Victoria, ci doar dă vina pe Rusia, când menirea sa, de om dezirabil înțelept, era să prevină acest moment umilitor, pentru toți românii. Dar demisia - pot pentru ca să zic, cum scria genialul Caragiale - nu se ia în calcul, pentru că ar urma să se schimbe guvernul, undeva, la primăvară. Sau nu, dacă președintele pesede va fi numit, din interese ce țin de securitatea NATO, numărul 2 în statul român, adică președintele Senatului. Și atât.
Dacă vor boicota, sau nu, cetățenii români, companiile austriece în România, asta ține de opțiunea fiecărui alegător din țara noastră, de viziunea sa democratică, de toleranța pe care o are față de o nouă palmă dată condiției sale de european, cu lumini și umbre, taman înainte de Crăciun, că și în 1989 tot cam atunci a fost trezirea românilor la o realitate ascunsă până atunci. Și de atunci au rămas, cum se zice în popor, cu pantalonii rupți în fund.
În mod paradoxal, în timp ce militarii români - așa cum au fost ei, subfinanțați ani de-a rândul, batjocoriți cu premeditare și înarmați "doar cât își permite țara" - sunt apreciați de Pentagon, în cadrul NATO, diplomații actualei stăpâniri au eșuat lamentabil aruncând vina pe Putin.
Totuși, nu Putin, ci unul cu mustață șuie s-a născut în Austria lăsând drept moștenire aroganța celui obișnuit să i se spună, chiar și azi, din priviri, sau cu umerii un pic aplecați, doar: "Sieg Heil". Nu mai contează în ce an trăim, doar istoria parcă se repetă.
