Noul manager al spitalului e un consilier local PSD – și aici nu e vorba despre persoană, ci despre incapacitatea unui partid de a înțelege.
Treizeci de ani la rând, statul a ajuns un fel de vasal al mahărilor din partide, depozit de țiitoare, veri și mătuși. Mai mult, statul e acum argumentul suprem al puterii personale; politicianul rumân vede că nu mai e singurul care are mașină străină sau vilă cu piscină, e musai să ridice nivelul.
Și cum o face? Are putere, dar musai s-o demonstreze, s-o facă flamură, lumea s-o admire și să se teamă. El pune oameni în funcții, el îi dă afară, la el se ploconesc primarii pentru un podeț, el e-n fruntea chiolhanelor la Zilele Satului.
A ajuns atât de înrădăcinat modelul, încât mulți sunt convinși că asta-i normalitatea – banalitatea răului, vă amintiți? Povesteam acum câțiva ani cu un senator (nu, nu era pesedist) și omul nu înțelegea pur și simplu ce am eu, ciufutul de serviciu al nației, cu numirile politice: „Și vrei să-l lăsăm pe dinafară? Omu’ ăsta a lucrat pentru partid, a fost activ, are o familie frumoasă, vorbește bine și-i face praf pe ăilați la televizor”.
Că nimic în cv-ul lui nu-l recomanda pentru directoratul unei companii de stat, nu conta – omul trebuia recompensat de partid și cu asta basta.
Mai târziu am aflat ce știa tot partidul: te pun în funcție, dar plătești cotizația pentru membrii din comunele X si Y si Z, de-ăia de pe hârtie, te ocupi de autobuze, că-s scumpe și toată lumea trage de ele când e campanie și, desigur, nu uiți nici să închiriezi restaurantu’ ăla bun, cu lăutari, când vin mahări de la Centru.
Pentru ăștia, să spui că toți sunt la fel e aur curat. Ei pe asta mizează, pe sintagma asta flendurită își construiesc toate complicitățile, aici e ascunzișul lor. E ca atunci când te ascunzi în ceață, în negură – noaptea, toate mâțele-s negre.
Și acum o să-ntrebi: și soluția care-i?, că ciufuți toți putem fi! Păi hai să mai vedem ceva: la începutul acestui an, un politician (Țurcanu, din Botoșani) e condamnat la patru ani și trei luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență și spălare de bani.
Trafic de influență, spălare de bani, suspendare, da? Comparați cu asta: pentru 25 de lalele furate dintr-un parc, o femeie a primit doi ani și jumătate, cu executare – avea cinci copii acasă, cel mic a murit și nici măcar la înmormântarea lui nu i-a fost permis sa ajungă. Secolul 21? Uniunea Europeană? Nici gând! E sistemul bizantin, otoman, cum vrei să-i spui – dar nu modern și nu european.
Și, pe repede nainte, soluția: să pui directori de la sediul partidului, cu concursuri dedicate din start și mânăreli, înseamnă trafic de influență – ia pune deci pedepse cu executare, fără excepție, în Codul Penal; un an să stea în celulă și mira-m-aș să mai aibă chef de învârteli; și dacă are, mai stă o tură. Ia scoate pedepsele cu suspendare pentru corupție și faptele asociate ei.
Mai arată pisica și celor care-și bat joc de banul public și o să vezi cum se gândesc populiștii de succes ai patriei: oare să fac o fântână arteziană sau să repar școala și dispensarul? După ce intră câțiva la Rahova, o să înțeleagă toată lumea. Sau găseste soluții împreună cu cei tineri, școliți, care încă strâng din dinți și-s aici și speră. Sau ți-e foarte frică de ei?
Băltirea asta între două țări, aia de la stat și de la privat, va face praf bunul cel mai de preț: încrederea că merită să mai rămîi aici. Nimeni nu pleacă de bunăvoie, dar niciunui om de pe pământ nu poți să-i ceri să-și jertfească bruma asta de viață în folosul unui stat-eșafod.
Uită-te la ei, la cei care te reprezintă: cu care ai vrea să semene fiul sau fiica ta? Ai vrea să fie un șmecheraș de succes, îmbăloșat în amantlâcuri și drumuri la DNA? Ai vrea să fie o curvă de succes, cu canapea pătată în loc de bibliotecă? Suduieli peste suduieli să auzi lângă numele copiilor tăi?
Mai e un pic de vreme în care statul ăsta să se modernizeze. Globalizarea nu e despre aur și argint, ci despre inovație, educație, onestitate. Astea nu costă mai nimic, dar fără ele nici petrolul, nici aurul, nici gazul metan n-au nicio valoare – și dacă nu crezi,uită-te la Congo, sărăcia aia supremă, flămânzenia aia bogată ca nimeni alta în resurse.
Pentru prima data în istorie, România, toată, e în Europa; pentru prima dată în istorie, e parte a unui sistem, de securitate izvorât din democrație; dar - și nu ar fi prima dată în istorie - poate să-și rateze oportunitățile punct cu punct, ca și când nu istoria însăși ar însemna drumul, ci amantele, verii, mătușile din partide: poporul lor hămesit și lingav, de succes…
