Probabil că după alegerile generale din Turcia, care vor avea loc pe 14 mai 2023, există o șansă mai mare pentru Suedia să primească, în fine, acceptul parlamentarilor din Ankara și apoi pe cel al legislativului din Budapesta, pentru a deveni al 32-lea stat membru al Alianței Nord-Atlantice.
Ambiția regimului autoritar rus
După 14 luni de la declanșarea agresiunii militare ruse ilegale contra Ucrainei, Putin a obținut: 18% din teritoriul ucrainean controlat de trupele sale de ocupație; proclamarea integrării oblasturilor Herson, Zaporojie, Donețk și Lugansk - parțial stăpânite de unitățile militare rusești - în cadrul Federației Ruse; sprijinul reafirmat public de președintele chinez Xi Jinping, dar încă fără livrări de armament și tehnică de luptă pentru armata Federației Ruse; drone de la iranieni și muniție de la nord-coreeni; un plan de pace chinez respins de Kiev; un plan de pace ucrainean respins de Moscova; o fluctuație a popularității sale, indicată în scădere de Centrul Levada și afirmată în creștere de o structură sociologică pro-Kremlin, care veghează la liniștea de tip sovietic a cetățenilor Rusiei de azi, visată de Vladimir Putin să revină la frontierele URSS.
NOI MEMBRI Avioane de luptă finlandeze se antrenează pe cerul baltic
Ambuscade imagologice
Deloc puține:
1. Teza dublurilor bolnavului Putin - deși acesta este bine mersi și amator de videoconferințe;
2. Ipoteza unor potențiali succesori - rând pe rând aceștia dovedindu-se fie prea în vârstă, fie prea mici pentru postul mare de la Kremlin, fie simpli figuranți folosiți pentru derutarea adversarilor;
3. Scenariul rupturii viitoare a Federației Ruse - uitându-se că liantul adevărat al acesteia sunt ministerele de forță, motivate de mărirea salariilor cadrelor militare profesioniste;
4. Frământările militarilor încorporați - fie prin ordinul inițial de mobilizare a 300.000 de ruși, fie aduși în cazărmi prin ordinul acelora care ar putea încadra 14 divizii de recruți, fiecare dintre ei având, conform informației difuzate pe Telegram, o soldă de 2.530 de dolari, cam cât are... un general român activ, cu diferența că mujicul rus devenit militar nu este făcut nesimțit în arena publică rusească. Putin a schimbat succesiv generali care au condus ineficient trupele, generându-le un moral scăzut. Înlocuitorii lor au continuat să arunce mulți soldați în luptă și să mărească puterea de foc declanșată asupra inamicului.
Totuși, șeful statului rus nu s-a atins de garanții persistenței sale în fruntea statului multinațional, respectiv de Sergei Șoigu, ministrul rus al Apărării și de Valeri Gherasimov, șeful Statului Major al Armatei Federației Ruse, numit din 11.01.2023, și comandantul dispozitivului militar rusesc din Ucraina, inițial ofensiv, acum mai mult defensiv, care nu a adus nimic nou pe câmpurile de luptă, în afară de o operațiune ratată de mărire a teritoriilor ocupate manu militari în Donbas.
Probabila aducere în cazărmile rusești a încă 400.000 de voluntari ține de latura cantitativă, de recursul la mareea umană, în care viața unui soldat nu contează, chiar dacă în 14 luni de lupte succesive au fost 200.000 de victime, care vorbeau limba lui Tolstoi, inclusiv 60.000 de morți.
Ce ignoră Moscova?
Printre altele:
I. superioritatea moralului apărătorilor ucraineni, care luptă pentru independența țării lor;
II. alcoolismul unora dintre combatanții ruși trimiși în infernul Frontului de Est;
III. sacrificarea cu cinism a mobilizaților inițiali, folosiți la început pentru a săpa tranșee, apoi la atacuri în care nu purtau căști, având speranța că gloanțele adversarului nu îi vor nimeri.
În tot acest timp, după cum au constatat autorii unui amplu studiu american, la Beijing s-a acordat o atenție specială lecțiilor învățate în urma confruntării militare dintre armata rusă și cea ucraineană, interogația finală fiind limpede:
Surpriza strategică: inițial în Europa de Est, ulterior în Asia Răsăriteană?...
Apropierea de NATO a Japoniei, Coreei de Sud, Australiei și Noii Zeelande sugerează dorința acestor state de a fi ferite de efectele ipoteticului atac asupra Taiwanului cu efectul unui tsunami geopolitic, posibil a fi efectuat de forțele Beijingului, care vrea reunificarea cu insula rebelă la nevoie și manu militari.
Perspectiva Ucrainei?
Pe termen lung, contează eforturile aliaților de a sprijini apărarea ucrainenilor, ceea ce implică și dezvoltarea unui program multianual pentru Ucraina.
Șansa Kievului ține și de faptul că la Summit-ul de la Vilnius aliații își vor asuma un nou angajament ambițios de investiții în apărare, cu 2% din PIB ca reper general, nu limită finală.
În plus, merită aplaudat gestul Japoniei privind contribuțiile nipone la fondul de asistență al NATO pentru Ucraina.
Da - există o nevoie urgentă de a susține Ucraina cu arme, așa cum au făcut Aliații și partenerii de mult timp, concomitent cu un sprijin urgent neletal.
Da - va fi introdus în lupta ofensivă viitoare un corp de voluntari de 36.000 de ucraineni, pentru care contează viitorul imediat. Adică eliberarea teritoriului național. Un țel nobil, dar greu de realizat.
Apropierea de NATO?
Asta implică sprijinirea guvernului de la Kiev în implementarea reformelor, prin continuarea modernizării instituțiilor de apărare și securitate, inclusiv combaterea corupției, și prin trecerea de la echipamentele, standardele, doctrinele din epoca sovietică, la cele ale NATO. Un context în care va fi perfecționată interoperabilitatea dintre forțele ucrainene și cele ale aliaților. Sună frumos...
Dar, dincolo de sprijinul complex, inclusiv economic și militar acordat Ucrainei, aliații sunt interesați și de modul cum se face reforma în statul ucrainean - nu doar cum se proiectează dezirabila reconstrucție, după încetarea confruntării armate -, cum se continuă lupta împotriva corupției - nu doar cea de depistare a celor care au acționat de partea ocupanților străini -, de cum se asigură drepturile minorităților, nu doar impunerea măsurilor restrictive oficial justificate de starea de război.
Și starea de război are condiționările ei, deja anunțate de state care au început să aibă probleme cu necesarul propriu de muniție, tancuri și avioane, semn că și Kievul trebuie să ia în calcul varianta adaptării la potențialul real al aliaților, chiar dacă Statele Unite ale Americii și alte țări aliate, inclusiv România, au anunțat că vor sprijini Ucraina atât timp cât este necesar.
Necesitatea este reală, dar potențialul logistic pare să fie în viitor afectat de limitări previzibile.
Forța de adaptare a militarilor ucraineni
Sigur că ucrainenii au dovedit o uriașă forță de adaptare la dinamica în schimbare a câmpului de luptă și au exploatat tehnologiile emergente, pentru a valorifica greșelile Rusiei.
Ei au mânuit cu agilitate atât sistemele de rachete Javelin și Stinger, cât și sistemul de rachete de artilerie de înaltă mobilitate (HIMARS), cu care au anihilat centre de comandă, mijloace logistice și depozite de muniții rusești.
Tot apărătorii ucraineni au folosit eficient drone militare și comerciale și au generat operațiuni informaționale eficiente în era digitală.
Ucraina mizează pe sprijinul complex - inclusiv cu tehnică de luptă modernă - al aliaților și pe moralul ridicat al propriilor luptători.
Rusia are de partea sa superioritatea numerică a soldaților trimiși să lupte pe pământ ucrainean și surplusul de tancuri, piese de artilerie și avioane de vânătoare și bombardament, majoritatea de sorginte sovietică.
Nu în ultimul rând, Putin mizează pe oboseala treptată a aliaților - un calcul strategic greșit.
Cu o comunitate transatlantică unită, cu o Chină declarativ aliată, dar încă prudentă, Moscova va avea parte, în lunile următoare, de o lungă vară fierbinte pe Frontul de Est.
Acolo pot cădea în luptă alte zeci de mii de militari, ucraineni și ruși.
Dar idealul libertății naționale nu va fi ucis de iluziile imperiale de la Kremlin.
