Turbulențele s-au potolit repede după ce partidele din Parlament au dat de înțeles, sub o formă sau alta, că nu vor susține demersul. În definitiv, criza de guvern era – și până una-alta, este – o temă mai importantă.
Cazul pare închis. Dar nu este. Sau, mai exact, nu este despre jocul politic din Parlament. Este despre altceva. Iar partidele democratice n-ar trebui să rămână indiferente.
În chiar seara alegerilor din decembrie 2020, Sorin Lavric, considerat drept ideologul partidului, promitea că ”în patru ani vom disloca partidele politice din Parlament”. Poate că mulți au pus asta pe seama exaltării de moment.
Dar dacă AUR chiar face ce spune?
Și mai ales, dacă, în orbirea și luptele lor de orgolii, formațiunile ”mainstream” oferă extremei drepte șansa nesperată de a-și atinge obiectivul chiar și mai repede?
Cu greu era de prevăzut acum un an că România se va trezi într-o furtună perfectă, cu mai multe crize suprapuse: criza sanitară pe fondul eșecului campaniei de vaccinare, criză de guvern, criza facturilor energetice, criza încălzirii în marile orașe și, mai presus de toate, o criză generalizată de încredere în decidenți. Este mediul perfect de dezvoltare pentru radicali și extremiști.
Anunțul din 1 noiembrie poate fi un pas esențial pe drumul imaginat de George Simion, Sorin Lavric și ceilalți. AUR a comunicat public din Parlament, dar destinatarii nu erau ceilalți parlamentari. Demersul nu ține cont de proceduri și cutume democratice. De fapt, este îndreptat tocmai împotriva acestora.
Explicațiile le găsim chiar în ceea ce ne spune AUR.
Pe situl asociat campaniei sale, josiohannis.ro, primul pas a fost deja realizat: lansarea publică a procedurilor de răsturnare a președintelui. Pasul doi: strângerea unui milion de semnături. La ora scrierii acestui articol, la mai bine de 48 de ore de la anunț, situl susținea că se strânseseră peste 150.000 de semnături și peste 3.000 de voluntari se alăturaseră campaniei. Pasul trei ar fi votarea suspendării de către Parlament și în sfârșit, pasul patru, referendumul de demitere.
Constituțional, procedura demiterii președintelui începe în Parlament, cu avizul Curții Constituționale și se încheie, eventual, cu un referendum. De data aceasta, AUR încearcă o altă cale și să forțeze având în spate o mișcare populară.
Votul imperativ este neconstituțional, dar AUR poate miza pe slăbiciunea multor partide sau parlamentari în fața unui mare număr de semnături și, eventual, pe fondul unor mari proteste publice. Și poate mulți parlamentari vor resimți și ei tentația de a se sui pe coama valului.
Să nu facem confuzii: ceea ce face AUR nu are nimic în comun cu inițiativa cetățenească pentru un proiect de lege, în baza a cel puțin 100.000 de semnături sau pentru propunerea de modificare a Constituției (minim 500.000 de semnături).
Conform Constituției, suspendarea președintelui poate fi inițiată doar de către Parlament, în acest caz semnăturile n-au nicio valoare juridică. Dar asta contează mai puțin pentru AUR. Spre deloc.
Ca orice partid populist, AUR nu se consideră reprezentantul unui grup din societate – ideologic, socio-economic, etnic și așa mai departe.
Partidele populiste se prezintă drept expresia „poporului” ridicat împotriva unor grupări „trădătoare” reprezentate de celelalte formațiuni și de ”sistem”.
Populiștii se consideră vocea unică a nemulțumirilor din societate, unicii depozitari ai patriotismului, unicii deținători ai soluțiilor. Pentru populiști, calea de urmat nu este cea a transformărilor democratice, a alianțelor și compromisului. Ei nu au parteneri, ei au doar dușmani. Calea este insurecția.
Așa cum spunea și ideologul AUR, ei vin să „disloce”, iar răsturnarea președintelui ar fi o lovitură nesperată, dată chiar la vârful ”sistemului”.
Ei vor prezenta suspendarea ca pe o bătălie a „poporului” împotriva „sistemului”.
Dar ce arsenal va fi în stare să aducă AUR în această bătălie majoră, pe care tocmai a declanșat-o? Se va mulțumi doar să trântească pe masa Parlamentului un catastif de semnături nevalidate de vreo instanță? Sau își va însoți demersul de presiuni de stradă? Și dacă da, cât de puternice?
Conjunctura îi este favorabilă. Orice este posibil.
Președintele Klaus Iohannis se află în punctul cel mai de jos al mandatului său. Cota sa de încredere a căzut brusc de la 27% la 14%, la capătul unei veri și toamne oribile, după o criză politică pe care, dacă nu el însuși a generat-o, cel puțin a amplificat-o prin inacțiune și decizii greșite.
S-a implicat în campania internă din PNL mult mai mult decât i-ar fi permis înălțimea funcției în stat.
A nesocotit semnalele experților în sănătate și a declarat pandemia învinsă, atunci când vaccinarea deja se împotmolise.
A continuat cu susținerea oarbă a lui Florin Cîțu chiar și atunci când devenea clar că șansele sale de a continua în fruntea guvernului tindeau spre zero și nu și-a exercitat rolul de mediator în criza care se amplifica.
A produs o impresie extrem de proastă prin promovarea jocului de golf într-un moment nepotrivit sau prin ținuta inadecvată de la vizitarea Piramidelor, în programul vizitei din Egipt .
Și-a înstrăinat o mare parte din electoratul care l-a susținut cu eforturi și cu speranță în momente dificile, de la cozile uriașe la secțiile de votare din diaspora la manifestațiile-mamut din ianuarie-februarie 2017 sau pe 10 august 2018.
Dar mai presus de toate, a lăsat societății impresia de neimplicare lipsă de empatie și abandon, într-o perioadă de vârf a crizei sanitare, când sistemul sanitar este copleșit iar morții se numără cu sutele în fiecare zi.
Fără îndoială, președintele și partidul care l-a susținut în alegeri vor plăti prețul politic.
Aceste greșeli nu pot fi însă motive pentru demitere, în litera și spiritul Constituției. Iar demersul suspendării, așa cum îl concepe AUR, nu are nimic în comun cu procedurile democratice. Nu caută și nu propune soluții.
Dublat, eventual, de o acțiune tip insurecție , va suprapune doar o criză peste celelalte, deja existente. Va fi doar o imensă problemă în plus.
Va arunca România pe un teren al impredictibilului, cu consecințe economice plătite imediat chiar de către cei mai defavorizați, susceptibili de a susține în mai mare măsură demersul populist. Doar nu-și închipuie cineva că România va mai vedea un eurocent din PNRR în astfel de condiții!
Suspendarea va diviza și mai mult societatea, va face inaplicabilă aproape orice măsură sanitară împotriva pandemiei. Va bloca sistemul medical și va crește numărul de morți. Va compromite reprezentarea României în Consiliul European și prin asta va amenința chiar apartenența României la Occident.
