Țara sa a preluat președinția rotativă a Uniunii de la 1 ianuarie. Lars Danielsson a subliniat că Suedia nu s-a opus niciodată aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen, scrie Novinite.
Totodată, Lars Danielsson a declarat că Președinția suedeză va organiza consultări privind modul în care se va proceda în viitor.
„Aceasta, desigur, include cele două țări în cauză, precum și țările care au susținut că au o problemă legat de acest proces. De asemenea, menționăm că unele dintre motivele invocate când s-a luat decizia în decembrie nu sunt direct legate de probleme europene sau de cele care țin de prerogativele președinției”, a mai spus el.
Citește și: Nikolai Patruşev, şeful Consiliului de Securitate al Rusiei: Nu suntem în război cu ucrainenii!
„Am început deja consultările bilaterale cu părțile afectate. Nu pot spune acum când va fi repusă problema pe ordinea de zi a Consiliului Justiție și Afaceri Interne. În opinia noastră, cu cât mai repede, cu atât mai bine. Dar nu are niciun rost să o punem pe ordinea de zi până când nu este clar că există o șansă rezonabilă de a obține aprobarea în Consiliu. Vom încerca să facem acest lucru în timpul președinției suedeze, dar nu pot garanta că se va întâmpla. Nu depinde în primul rând de noi, ci de părțile implicate”, a spus el.
În decembrie anul trecut, Austria și Olanda au blocat admiterea Bulgariei și României la Schengen. Ambele țări se opun aderării Bulgariei, iar Austria se opune aderării României.
Pentru a ajunge la un acord în această privință este necesară unanimitate din partea țărilor membre. Potrivit președintelui bulgar Rumen Radev, o soluție la această problemă este așteptată în acest an, cel târziu până în octombrie.
Prima reuniune a Consiliului Justiție și Afaceri Interne sub președinția suedeză a Consiliului Uniunii Europene va avea loc în perioada 25-27 ianuarie, potrivit agendei Consiliului.
Ministrul de Interne Lucian Bode va participa la reuniunea de la Stockholm. Potrivit surselor citate, România încearcă să folosescă această reuniune informală pentru a aranja mai multe întâlniri bilaterale, dintre care cea mai importantă ar putea fi cea cu reprezentanții Suediei, țară care deține președinția Consiliului Uniunii Europene și care poate pune pe agenda Consiliului JAI subiectul aderării României la Schengen.
Ulterior, prima ședința JAI cu o agendă oficială va avea loc în perioada 9-10 martie, la Bruxelles. Președintele Klaus Iohannis declara, la finalul anului trecut, că România va deveni parte a Schengen, punctând că miza nu este data la care se va întâmpla acest lucru, ci intrarea în spaţiul de liberă circulaţie.
Împotriva aderării României s-a opus, la Consiliul JAI din 8 decembrie, Austria, în timp ce împotriva Bulgariei s-a exprimat Olanda.