Alegeri prezidențiale LIVE

Rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,94 %
Elena Lasconi 19,18 %
100,00 %
Marcel Ciolacu 19,15 %
George Simion 13,86 %
Click aici pentru rezultate complete

Alegeri locale parţiale, în 36 de localităţi din România

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 27.06.2021 - 08:54
Alegeri locale parţiale, în 36 de localităţi din România. / Foto: news.ro
Alegeri locale parţiale, în 36 de localităţi din România. / Foto: news.ro

Secţiile de votare organizate în 36 de localităţi din 23 de judeţe pentru desfăşurarea alegerilor locale parţiale s-au deschis duminică, alegătorii fiind aşteptaţi la urne pentru a-şi alege primarii şi, într-o singură comună, Consiliul Local.

SHARE

Se desfăşoară alegeri parţiale în 6 oraşe şi 30 de comune, fiind deschise 176 de secţii de votare. Scrutinul electoral se va încheia la ora 21,00.

Alegătorii îşi pot exercita dreptul de vot în localitatea de domiciliu sau de reşedinţă, după caz, numai pe baza unui act de identitate valabil. Se poate vota şi cu un act de identitate românesc care a expirat în perioada 1 martie 2020 - 27 iunie 2021. Cetăţenii UE înscrişi în lista electorală complementară pot vota pe baza oricărui document valabil care le atestă identitatea.

Citește și: FDA a adăugat riscurile de miocardită şi pericardită în urma vaccinării cu Pfizer și Moderna

Cei care se vor prezenta duminică la urne trebuie să poarte masca de protecţie în secţia de votare şi în localul de vot.

Alegătorii vor trebui ca, în faţa operatorului de calculator, să-şi îndepărteze masca de protecţie pentru identificare, să semneze lista electorală, apoi să preia, de la membrii secţiei de votare, buletinul de vot şi ştampila, iar după exercitarea dreptului de vot să restituie ştampila. 

Citește și: Noii cenzori de rit ceaușist: procurori și judecători anti-CEDO în România anului 2021

Circumscripţiile electorale în care se organizează alegeri locale parţiale pentru primari:

* Alba - comunele Ciuruleasa şi Meteş

* Arad - comuna Zăbrani

* Argeş - comunele Aninoasa şi Rociu

* Bacău - comuna Tamaşi

* Braşov - comuna Şinca Nouă

* Brăila - comuna Viziru

* Caraş-Severin - oraşul Bocşa

* Călăraşi - comunele Cuza Vodă şi Frumuşani

* Covasna - comuna Ozun

* Dâmboviţa - comuna Braniştea

* Dolj - oraşul Filiaşi şi comunele Cătane, Sadova, Terpeziţa şi Ostroveni

* Galaţi - oraşul Târgu Bujor

* Gorj - comuna Bumbeşti-Piţic

* Hunedoara - comunele Burjuc, Romos şi Sarmizegetusa

* Ialomiţa - comunele Gura Ialomiţei şi Ion Roată

* Ilfov - oraşul Bragadiru şi comuna Găneasa

* Mehedinţi - comuna Obârşia de Câmp

* Olt - comuna Deveselu

* Prahova - comuna Şotrile

* Sălaj - oraşul Şimleu Silvaniei

* Suceava - oraşul Vicovul de Sus

* Timiş - comuna Voiteg

* Vâlcea - comunele Scundu şi Slătioara

De asemenea, sunt alegeri locale parţiale pentru Consiliul Local în comuna Cojasca din judeţul Dâmboviţa.

Circa 1.500 de efective ale MAI, mobilizate pentru desfăşurarea alegerilor parţiale

Aproximativ 1.500 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi efective din cadrul altor structuri ale MAI sunt mobilizaţi, duminică, pentru asigurarea desfăşurării în condiţii de siguranţă a alegerilor locale parţiale, care au loc în 36 de localităţi din 23 de judeţe, informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Forţele menţionate sunt pentru protecţia secţiilor de votare, soluţionarea cu celeritate a eventualelor sesizări de incidente electorale şi constituirea rezervelor de intervenţie. În sprijinul structurilor teritoriale din judeţele unde au loc alegeri au fost trimişi ofiţeri de la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, precizează sursa citată.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, angajaţii MAI au asigurat paza celor 176 de secţii de votare, pe care le-au predat preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de vot, cu sigiliile intacte, astfel încât în această dimineaţă, la ora 7.00, procesul de vot a început fără probleme.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te