„Oficialul ungar deturnează, în mod absolut regretabil, sensul afirmațiilor Președintelui României cu privire la proiectul de lege privind statutul așa-zisului ”Ținut Secuiesc” – o temă care se circumscrie exclusiv unei dezbateri interne din România cu privire la un demers legislativ care contravine Constituției române, partea ungară neavând a se pronunța asupra acestui subiect. Așadar, MAE consideră provocatoare și inadecvate afirmațiile oficialului ungar privind calificarea discursului Președintelui României ca fiind incitare la ură și apreciază că este necesar ca partea ungară să își revizuiască propriile atitudini și acțiuni care denotă lipsă de respect la adresa României și înalților oficiali români”, se arată într-un comunicat al MAE.
Citește și:
Ministrul de externe al Ungariei: „Domnule Iohannis, mai mult respect pentru maghiari”
Potrivit sursei citate, ministerul „s-a abținut, în ultima perioadă, la a reacționa la o serie de manifestări provocatoare ale părții ungare, urmărind să evite deteriorarea, în mod complet nejustificat și artificial, a relației bilaterale”.
Recent, ministrul de Externe al Ungariei, Szijjártó Péter, l-a criticat într-o postare pe Facebook pe ambasadorul României la Budapesta, Marius Lazurca, pe care l-a acuzat de "isterii mincinoase", după ce diplomatul i-ar fi luat apărarea unuia dintre parlamentarii maghiari ai opoziţiei, insultat în Parlament când a adus critici guvernului Viktor Orban pentru materialele medicale trimise maghiarilor din România.