„Le-am primit din zona media”, a declarat Barna, arătând că cel care coordonează DLAF a fost numit de Viorica Dăncilă.
Doar că în presă nu au mai apărut detalii despre raportul DLAF, iar potrivit unor surse politice, Dan Barna ar fi apelat de fapt la conexiunile politice pentru a afla ce informaţii a transmis DLAF la DNA despre el, potrivit stiripesurse.ro.
Dan Barna ar fi făcut rost de raportul DLAF de la directorul general AM POCU (Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman), Daniel Popa, recent numit în funcţie de ministrul Cristian Ghinea.
Raportul DLAF a ajuns marţi la AM POCU, conform procedurii.