Carmen Dan, considerată cel mai apropiat colaborator al fostului lider PSD, și-a anunțat demisia din funcția de președinte al partidului Mișcarea România Suverană.
Ea a transmis un mesaj dur în legătură cu această ruptură, spunând că nu mai vrea canumele său să fie asociat cu cel al lui Liviu Dragnea.
Carmen Dan pleacă din partidul lui Liviu Dragnea: ”Nu vreau să mai fiu asociată cu numele său”
Carmen Dan a spus că deja a cămunicat decizia în interiorul partidului.
”Acum ceva timp, ceea ce urmează să comunic, am transmis în interiorul partidului, în cadru statutar așa cum este corect!
Consider ca este momentul să anunț și public!
Pentru mine, proiectul M.R.S a luat sfârșit!
Am demisionat din funcția de președinte al partidului Mișcarea România Suverană!
De asemenea, transmit tuturor celor care mă cunosc ca om și ca politician că nu mai vreau să fiu asociată sub nicio formă cu numele sau imaginea celui pe care l-am susținut atâția ani în mod loial și corect!
Am acceptat funcția de președinte al acestui partid din respect pentru cei care l-au urmat atunci când s-a scindat un alt partid ca urmare a neimplicării și neasumării lui, la rugămintea lui expresă, crezând cu tărie în obiectivele asumate,
consecventă ideii de echipă și susținând cu toată puterea un concept de “politică altfel”, curată, responsabilă, în interesul românului și al României!
Da, mă refer la Liviu Dragnea!
Dacă foștii mei colegi din M.R.S cred că mai pot urma o himeră, sunt liberi să o facă! Le urez cu sinceritate, succes!
În ceea ce mă privește voi continua să fiu loială principiilor care mi-au guvernat activitatea! Ca om și ca politician, consider că trebuie să rămâi corect și vertical, indiferent de circumstanțe sau conjuncturi, chiar și atunci când realitatea te dezamăgește!”, a cris Carmen Dan într-o postare pe Facebook.
Citește și: Cum am fost gazați și bătuți la mitingul diasporei din 10 august 2018. 450 de răniți, niciun vinovat
Carmen Dan a fost ministru de Interne în vreme violențelor din 10 august 2010. Ea a devenit șefa partidului Mișcarea România Suverană în martie 2023.
Liviu Dragnea și Carmen Dan păreau să aibă o relația de prietenie după eliberarea din închisoare a fostului lider PSD. Imagini cu ei la un grătar cu mici au apărut pe Internet.
De ce a făcut Liviu Dragnea închisoare
Liviu Dragnea, fost premier al României și lider PSD, a făcut închisoare în procesul angajărilor fictive ale Direcției pentru Protecția Copilului Teleorman.
Liviu Dragnea a fost acuzat că, în calitate de președinte al CJ Teleorman (2000-2012), respectiv de președinte al PSD Teleorman, i-ar fi determinat pe șefii Direcției de Protecție a Copilului Teleorman să le angajeze fictiv și să le mențină în funcții pe două membre PSD: Adriana Botorogeanu (51 de ani) și Anisa-Niculina Stoica (46 de ani).
Pentru că pesedistele nu au dat în toți anii în care au fost angajatele Direcției nicio zi pe la birou, deși aveau contract de muncă în regulă, statul a fost prejudiciat cu 108.612 de lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit, arată procurorii.
Pentru că pesedistele nu au dat în toți anii în care au fost angajatele Direcției nicio zi pe la birou, deși aveau contract de muncă în regulă, statul a fost prejudiciat cu 108.612 de lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit, arată procurorii.
Citește aici: Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare. Definitiv
El a fost eliberat în iulie 2021.