Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a prezentat, marţi, date statistice privind componenţa noului Parlament pe grupe de gen şi vârstă, arătând că în viitorul Legislativ, din totalul celor 465 de parlamentari, 364 sunt bărbaţi şi 101 sunt femei.
De asemenea, 29 au vârste până în 34 de ani, iar 33 au peste 65 de ani, cei mai mulţi încadrându-se la grupa de vârstă între 45 şi 64 de ani.
Conform unui comunicat transmis de AEP, situaţia mandatelor obţinute de formaţiunile politice şi organizaţiile minorităţilor naţionale, grupate pe gen, este următoarea:
Partidul Social Democrat a obţinut 122 de mandate (36 la Senat şi 86 la Camera Deputaţilor) - 93 bărbaţi şi 29 sunt femei;
Alianţa pentru Unirea Românilor va avea 91 de mandate (28 la Senat şi 63 la Camera Deputaţilor) - 71 bărbaţi şi 20 femei;
Partidul Naţional Liberal a obţinut 71 de mandate (22 la Senat şi 49 la Camera Deputaţilor) - 62 bărbaţi şi 9 femei;
Uniunea Salvaţi România va avea 59 de mandate (19 la Senat şi 40 la Camera Deputaţilor) - 45 bărbaţi şi 14 femei;
Partidul S.O.S. România a obţinut 40 de mandate (12 la Senat şi 28 la Camera Deputaţilor) - 27 bărbaţi şi 13 femei;
Uniunea Democrată Maghiară din România va avea 32 de mandate (10 la Senat şi 22 la Camera Deputaţilor) - 27 bărbaţi şi 5 femei;
Partidul Oamenilor Tineri a obţinut 31 de mandate (7 la Senat şi 24 la Camera Deputaţilor) - 21 bărbaţi şi 10 femei;
Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale au obţinut 19 mandate la Camera Deputaţilor, dintre care 18 bărbaţi şi o femeie.
De asemenea, situaţia pe grupe de vârstă se prezintă astfel:
Partidul Social Democrat va avea 3 deputaţi până în 34 de ani, 35 parlamentari cu vârste între 35 şi 44 ani, 75 parlamentari cu vârste între 45 şi 64 de ani şi 9 cu vârsta peste 65 de ani;
Alianţa pentru Unirea Românilor va avea 7 deputaţi până în 34 de ani, 31 parlamentari cu vârsta între 35 şi 44 ani, 46 parlamentari cu vârsta între 45 şi 64 ani şi 7 cu vârsta peste 65 de ani;
Partidul Naţional Liberal va avea 4 deputaţi până în 34 de ani, 22 cu vârsta între 35 şi 44 ani, 42 parlamentari cu vârsta între 45 şi 64 de ani şi 3 senatori peste 65 de ani;
Uniunea Salvaţi România va avea 7 parlamentari până în 34 de ani, 24 cu vârsta între 35 şi 44 ani, 28 parlamentari cu vârsta între 45 şi 64 ani;
Partidul S.O.S. România va avea 3 deputaţi până în 34 de ani, 12 cu vârsta între 35 şi 44 ani, 24 parlamentari cu vârsta între 45 şi 64 ani şi unul peste 65 de ani;
Uniunea Democrată Maghiară din România va avea un parlamentar până în 34 de ani, 7 parlamentari cu vârsta între 35 şi 44 ani, 23 parlamentari cu vârsta între 45 şi 64 de ani şi unul peste 65 de ani;
Partidul Oamenilor Tineri va avea 4 deputaţi până în 34 de ani, 17 cu vârsta între 35 şi 44 ani, 10 parlamentari cu vârsta între 45 şi 64 de ani;
Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale vor avea 3 deputaţi cu vârsta între 35 şi 44 de ani, 13 cu vârsta între 45 şi 64 ani şi 3 cu vârsta peste 65 de ani.