Ciucă i-a mulțumit premierului Olandei: Reprezintă o dovadă clară pentru Rusia că Alianța e solidă

DE Bianca Iosef | Actualizat: 12.10.2022 - 21:38
Premierul Regatului Ţărilor de Jos, Mark Rutte, Președintele Klaus Iohannis și Premierul Nicolae Ciucă- PROFIMEDIA IMAGES
Premierul Regatului Ţărilor de Jos, Mark Rutte, Președintele Klaus Iohannis și Premierul Nicolae Ciucă- PROFIMEDIA IMAGES

Nicolae Ciucă a mulţumit premierului Mark Rutte pentru prezenţa militarilor din Ţările de Jos în România, alături de colegii lor francezi, belgieni şi români. ”Reprezintă o dovadă clară pentru Rusia că Alianţa noastră este solidă, unită şi capabilă să îşi apere teritoriul”.

SHARE

Premierul Nicolae Ciucă se află, miercuri, la Centrul Naţional de Instruire Întrunită, ”GETICA” din localitatea Cincu, judeţul Braşov, împreună cu preşedintele României, Klaus Iohannis, şi cu prim-ministrul Regatului Ţărilor de Jos, Mark Rutte, care efectuează o vizită de lucru în România.  

”În primul rând, permiteţi-mi să exprim recunoştinţa ţării mele pentru prezenţa în România a militarilor din Ţările de Jos, până la 200 de soldaţi. Eforturile lor, împreună cu colegii lor francezi, belgieni şi români, pentru a construi şi opera Grupul de luptă aliat, sunt foarte apreciate de români.

Citește și: Premierul Olandei a vizitat Centrul Naţional de Instruire Întrunită "Getica" alături de Iohannis

Această contribuţie la postura de descurajare şi apărare a NATO în România este extrem de semnificativă, deoarece reprezintă o dovadă clară pentru Rusia că Alianţa noastră este solidă, unită şi capabilă să îşi apere teritoriul şi valorile”, a transmis premierul Nicolae Ciucă prim-ministrului Mark Rutte.  

Citește și: Nicușor Dan: Bucureştenii să nu se aştepte la creşteri în ceea ce priveşte prețul gigacaloriei

Nicolae Ciucă a reiterat ideea că ”invazia rusă în Ucraina a modificat ireversibil relaţia noastră cu Rusia”.  

”Războiul de agresiune neprovocat, ilegal şi premeditat împotriva Ucrainei este cea mai importantă ameninţare la adresa aliaţilor de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Trebuie să rămânem uniţi, solidari, să sprijinim Ucraina şi să împiedicăm extinderea războiului, în special în partea de sud a Ucrainei, la gurile Dunării, cu consecinţa blocării accesului Ucrainei la porturile de la Marea Neagră”, a mai afirmat Ciucă.  

Potrivit acestuia, ”efectele războiului Rusiei se extind atât la ţările aliate vecine, cât şi la partenerii noştri vulnerabili”.  

”O mare responsabilitate pe care o avem în calitate de aliaţi este să ne asigurăm că lecţia învăţată din această criză de către Rusia şi alţi actori globali şi regionali este că agresiunea are efecte negative semnificative. Am adoptat o poziţie fermă şi hotărâtă faţă de Rusia, în cadrul UE şi NATO, dar şi în formatele multilaterale, vizând izolarea Rusiei la nivel internaţional, susţinerea unor sancţiuni dure şi asigurarea punerii lor în aplicare, pledând pentru un sprijin mai larg din partea democraţiilor din întreaga lume. România a susţinut toate pachetele de sancţiuni ale UE, inclusiv cel mai recent - al optulea pachet”, a adăugat Nicolae Ciucă, scrie News.ro.  

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te