S-a mai încheiat o campanie electorală. A fost la fel de anostă ca și altele. Multe invective și idei puține.
Unii par să trăiască într-un trecut de care credeam că ne-am despărțit. La asta m-am gândit când l-am auzit pe un deputat zicând că „la anumite manifestări erau plicuri cu droguri pe jos“.
Mi-au venit imediat în minte minerii chemați în iunie 1990 la București, ca să ciomăgească studenții, și care ziceau în fața camerelor TV că ar fi găsit droguri la sediul PNȚ.
Limbajul folosit în 2019 a fost, în general, contondent, adversarii fiind portretizați ca „hoți“, „isterici“, „grobieni“, „penali“, „habarniști“, „aroganți“, „ticăloși“, „turbați“ etc. O noutate este folosirea termenului „slugă“. L-au pus în circulație liderii mai multor partide, atât din coaliția guvernamentală, cât și din opoziție.
Șeful principalului partid a folosit termenul ca să-l denigreze pe președinte: „Asta e soarta slugilor, nu le bagă nimeni în seamă“.
Cuvintele erau susținute de manipularea unor imagini: șeful statului era filmat printre invitații summit-ului de la Sibiu în momente în care nu interacționa cu vreun omolog. E o tehnică folosită de adversari și pe vremea lui Traian Băsescu.
Ce e nou acum e calificarea președintelui ca slugă: Dragnea a afirmat că Iohannis ar reprezenta „interese străine“, preluând o formulă din comunism folosită contra celor care nu sprijineau regimul.
Membrii PSD se contrazic singuri, fiindcă tot ei au afirmat că poziția adoptată de Comisia Europeană în privința guvernului României i-ar fi fost „dictată“ lui Frans Timmermans de către Klaus Iohannis. Deci, slugă sau stăpân?
Și celălalt partid aflat la putere a introdus noțiunea de slugă în campanie. V. Vosganian, de pildă, a susținut că președintele, dar și candidații Alianței 2020 ar vorbi „după cum alții apasă pe buton și eventual prind posturi străine după cum alții le comandă“. La fel ca Dragnea, nici ALDE nu a prezentat vreo probă a servituții, vorbitorul mulțumindu-se s-o denunțe cu patos.
Ca să nu rămână mai prejos, șeful PNL i-a descris, la rândul lui, pe parlamentarii coaliției majoritare ca „slugi ale infractorilor“.
Există astfel un soi de consens inedit: forțe politice aflate în raporturi de adversitate consimt în mod tacit la introducerea în vocabularul politic de azi a unui termen care nu e deloc legat de imaginarul democrației.
Într-adevăr, atât sensul vechi al slugii – persoana care trudește în casa unui bogătaș –, cât și sensul marxist al termenului – cel care se vinde unor interese străine – intră în conflict cu ideea egalității în drepturi și a libertății de opinie.
Culmea e că toate astea s-au petrecut în contextul alegerilor europene. Și ce e oare mai străin de servitute decât Europa de azi?
