Florin Cîțu susține că nu a negociat cu nimeni moțiunea de cenzură

DE Edi Neagu | 24.09.2021 - 08:50
Florin Cîțu spune că PNL va rămâne la guvernare până în 2024. FOTO: Facebook
Florin Cîțu spune că PNL va rămâne la guvernare până în 2024. FOTO: Facebook

Premierul este de părere că PSD, AUR și USR nu sunt atât de iresponsabile încât să arunce România într-o criză politică în prag de iarnă.

SHARE

Premierul Florin Cîţu susţine că nu a negociat cu nimeni moţiunea deoarece nu poate crede că AUR, PSD şi USR PLUS sunt "iresponsabile" să arunce România într-o criză politică "în prag de iarnă" şi în condiţiile în care la sfârşitul lui noiembrie vin "primii bani din PNRR".

"Nu am negociat cu nimeni moţiunea. (...) Vom merge în Parlament. (...) Dacă cele trei partide - AUR, PSD şi USR - sunt iresponsabile să arunce România în criză înainte de iarnă, să o lase fără guvern, să intrăm în negocieri şi poate să ajungem la alegeri anticipate, românii trebuie să ştie cine face acest lucru: USR, AUR şi PSD. Şi sunt sigur că vor fi sancţionaţi la vot. Nu poţi să vorbeşti să dai Guvernul jos când deja (...) am semnat PNRR, iar în iarnă, peste o lună, la sfârşitul lui noiembrie, primim primii bani din PNRR. Avem aşa mult de lucru după 30 de ani de zile în care partidele şi-au bătut joc şi nu au făcut niciun fel de reformă, încât eu nu cred că azi aceste partide sunt atât de iresponsabile încât să pierdem şi această şansă. Eu voi face tot ce ţine de mine ca această guvernare să meargă mai departe condusă de PNL cu premier liberal, Florin Cîţu", a declarat premierul, joi, la Digi 24.

CITEȘTE ȘI: Vicepreședintele ANRE: Prețul gazelor pentru această iarnă este înspăimântător de mare

Întrebat dacă este pregătit pentru un guvern minoritar, el a răspuns că PNL va rămâne la guvernare până în 2024.

"Vom face orice. PNL rămâne la guvernare până în 2024 pentru a implementa programul de guvernare. Nu schimb nicio virgulă din programul de guvernare şi voi căuta în Parlamentul României susţinere pentru toate aceste măsuri. Eu nu cred că USR, care a fost acolo cu noi când am făcut programul de guvernare, care împreună cu noi a negociat PNRR, va vota împotriva acestor legi care vor implementa investiţiile care vin prin PNRR, fonduri europene sau bani de la buget. Nu cred aşa ceva", a adăugat Cîţu.

CITEȘTE ȘI: Andreea Esca, despre posibilitatea ca fata ei să fie cu Tzancă Uraganul: Îl știu, dar nu se poate

Pe de altă parte, acesta a acuzat USR că "pune tot felul de condiţii ridicole" pentru revenirea la guvernare şi reprezentanţii săi se comportă "ca nişte copii răsfăţaţi".

"Avem mult de muncă, nu pot să stau şi să oprim România pentru un partid mic care îşi ia jucăriile şi pleacă de fiecare dată când nu-i convine ceva şi apoi pune tot felul de condiţii ridicole. (...) Sunt un partid mai mic, s-au comportat ca nişte copii răsfăţaţi", a mai spus prim-ministrul Florin Cîţu.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te