Klaus Iohannis: Principii și valori pe care construim România normală (P)

DE Newsweek România | Actualizat: 04.11.2019 - 13:25

Noi, românii, credem în valorile fundamentale ale civilizaţiei europene, în democraţie și libertate. Am arătat în ultimii ani că respingem orice formă de abuz și dispreţ faţă de demnitatea umană.

SHARE

Nu ne imaginăm societatea românească de mâine fără dreptate, pluralism politic, stat de drept, integritate, egalitate în faţa legii. Pentru că lumea de mâine nu poate exista fără drepturile omului, demnitate, solidaritate, toleranţă, diversitate, patriotism civic, egalitate de șanse, meritocraţie și economie de piaţă.

Considerăm că toate aceste valori reprezintă chei de boltă ale unei Românii normale.

În calitate de Președinte al României, voi acţiona cu aceeași fermitate ca și până acum pentru întărirea statului de drept și a democraţiei, respectarea Constituţiei și a legilor, consolidarea instituţiilor statului, combaterea corupţiei, prezervarea memoriei naţionale, promovarea educaţiei ca proiect fundamental în normalizarea și modernizarea României, cultivarea spiritului civic, garantarea drepturilor și a libertăţilor fundamentale, promovarea valorilor și a principiilor europene, protejarea drepturilor tuturor minorităţilor, consolidarea profilului internaţional al României.

Voi continua să fiu același Președinte echilibrat și corect de care România are nevoie.

România normală este o Românie competitivă într-o Europă a valorilor democratice, o Românie care asigură prosperitatea și apărarea tuturor cetăţenilor săi.

România normală este România puternică în Europa și în lume, un partener de nădejde pentru aliaţii noștri euro-atlantici și un pilon de securitate regională.

România normală este ţara de unde nu mai suntem nevoiţi să emigrăm pentru a putea avea un parcurs profesional și personal în acord cu aspiraţiile noastre și ţara în care cei plecaţi se pot întoarce cu încrederea că sunt respectaţi și încurajaţi.

În România normală, politica este apropiată de cetăţean, iar decidenţii înţeleg pe deplin responsabilitatea pe care o au faţă de români.

România normală își protejează identitatea, valorile, patrimoniul și resursele, fiind un stat în care domnește legea, nu arbitrarul.

România normală înseamnă o ţară sigură, care le oferă cetăţenilor toate condiţiile necesare pentru a duce un trai bun, știindu-și copiii în siguranţă.

______________

Citește aici programul electoral al lui Klaus Iohannis

______________

Citește și 

 

Klaus Iohannis - Dovada că se poate

Klaus Iohannis - Un mandat al succesului

PNL, alături de Președintele Klaus Iohannis

Iohannis și România normală

Liderii internaţionali despre Președintele Iohannis

 

_______________

Articol electoral, la comanda PNL. Cod mandatar financiar: 311900005
 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te