Parlamentarii puterii l-au „executat" pe directorul AEP care ancheta cum a cheltuit PSD bani publici

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 14.03.2019 - 14:37
Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin

Conducerea Parlamentului a decis, joi, să-l destituie pe directorul general din cadrul Autorității Electorale Permanente (AEP) care se ocupa cu felul în care PSD a cheltuit subvenția de stat.

SHARE

Toma Bogdan Costreie, directorul general al Departamentului de control al finanțării partidelor politice și al campaniilor electorale, în cadrul AEP, a fost destituit prin votul dat în ședința comisiilor juridice reunite. 

„După controlul declanșat de AEP la PSD, acest partid a încercat pe toate căile să se descotorosească de funcționarii care au început acest control. Azi, în Biroul Permanent, a fost vorba despre destituirea directorului din AEP responsabil de controalele pentru finanțarea partidelor. În mod nelegal, s-a scornit retroactiv un așa-zis motiv, că acea persoană nu a avut o declarație de neapartenență la vreun partid, deși nu i s-a cerut vreodată o astfel de declarație și nu a fost chemată niciodată să dea explicații cu privire la acest lucru. Dacă va da în judecată Parlamentul, cu siguranță va avea câștig de cauză pentru că nu este admisibil să destitui o persoană doar pentru că îndrăznește să pornească un control la partidul tău", a declarat deputatul USR Stelian Ion, citat de Hotnews.ro. 

Decizia apare după ce vicepreședintele AEP, Marian Muhuleț, a anunțat că instituția a suspendat luna trecută controlul privind modul în care PSD a cheltuit banii pe care i-a primit din subvențiile acordate partidelor politice în 2017. 

 

La sfârșitul anului trecut, Newsweek România a dezvăluit că trezorierul PSD Mircea Drăghici a folosit în interes personal 1,8 milioane de lei și trei Mercedesuri de aproape 200.000 de euro, din banii publici primiți de către PSD drept subvenție de la stat. 

 

Și DNA a demarat o anchetă privind modul în care PSD a cheltuit subvențiile de stat, după ce Newsweek România a arătat cum trezorierul PSD, Mircea Drăghici, ar fi direcționat sume de bani de la partid către o firmă de media controlată de soția sa în județul Argeș. Mircea Drăghici, susținut inițial de PSD la șefia Autorității Electorale Permanente, a fost retras, după anunțul DNA. 

 
 

În ianuarie 2019, Newsweek România a prezentat și statele de plată ale „jurnaliștilor" și „analiștilor" plătiți de PSD din bani publici. „Pentru a-și încasa „onorariile" cât mai discretpropagandiștii media folosesc o schemă financiară bine pusă la punct. Ingineria este destul de simplă: PSD plătește în baza unor contracte două firme deținute de consultanții de casă ai lui Dragnea, iar acestea virează banii mai departe către firmele „jurnaliștilor" și „analiștilor". Sumele provin din subvenția plătită de stat, adică de noi toți, partidelor politice parlamentare”, a arătat Newsweek România. 

 
___________________________________________
Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te