În invitația transmisă de Grapini se arată că Huawei va profita de această dezbatere pentru ca, împreună cu ambasadorul Republicii Populare China, Zhang Min, să răspundă `îngrijorărilor` legate de acuzațiile de spionaj și posibilitatea ca în echipamentele acestei companii să existe așa numite `backdoors` prin care utilizatorii viitoarelor rețele 5G să poată fi supravegheați.
La seminat va participa și ministrul român al comunicațiilor, Alexandru Petrescu, potrivit invitației transmise de Grapini, dar și ambasadorul SUA Gordon Sondland.
Dezbaterea va avea loc pe 16 octombrie.
Citește și Ambasadorul SUA la Uniunea Europeană: România să devină „Huawei free”
Intervenția lui Grapini în favoarea Huawei are loc în contextul în care Sorin Grindeanu, președintele ANCOM, tocmai a declarat, în cadrul unei dezbateri despre tehnologia 5G, că a cerut oficial Guvernului Dăncilă să transpună în legislație memorandumul încheiat cu SUA pe tema 5G, însă nu a primit niciun răspuns.
Dacă prevederile memorandumului nu vor fi adoptate de Guvern prin ordonanță de urgență, licitația pe 5 G nu va mai putea avea loc anul acesta și acest lucru va aduce un minus de 2 miliarde la bugetul național.
Guvernele SUA și României, prin ambasadorii Hans Klemm și George Maior, au semnat la Washington, la finalul lunii august, după întâlnirea dintre Donald Trump și Klaus Iohannis, un memorandum de înțelegere cu privire la dezvoltarea tehnologiei 5G.
Citește și Huawei, go away! Spionaj chinezesc prin telefon
În plină controversă privind implicarea Huawei în operațiuni de spionaj ale statului chinez, România și SUA se angajează prin acest memorandum ca la licitațiile privind 5G să aplice câteva filtre drastice.
Potrivit textului memorandumului, ”evaluarea riguroasă a furnizorilor 5G” trebuie să includă următoarele elemente: „1. Dacă furnizorul este, în lipsa pârghiilor juridice, sub controlul guvernului unui alt stat; 2. Dacă furnizorul are o structură a acționariatului transparentă; 3. Dacă furnizorul are o istorie de comportament corporatist etic și este supus unui regim juridic care impune practici corporative transparente”.