"Încă sunt anumite reglementări care nu sunt foarte clare, cel puţin pentru mine, poate eu sunt un pic mai exact din acest punct de vedere şi îmi plac reglementările exacte, dar pentru mine încă nu este evident ce înseamnă distanţa de un metru de la un elev la altul (...) Eu cred că trebuie spus foarte clar dacă calculăm de la cot până la cot, de la umăr până la umăr, de la nas până nas, de la cap la cap, pentru că nu e acelaşi lucru. Deci, când vorbim de 30 de copii şi trebuie să îi împărţim într-o clasă vorbim de centimetri. Deci, dacă vrem să fim foarte exacţi, atunci să se spună foarte exact de unde şi până unde calculăm metrul acela, de exemplu. Sunt încă lucruri care cred eu că trebuie să fie punctate mult mai exact şi atunci în funcţie de aceste lucruri se iau măsuri", a declarat primarul Antal Arpad, în cadrul unei conferinţe de presă.
Acesta a mai adăugat că a avut recent o întâlnire cu şefii instituţiilor de învăţământ din municipiu pentru a se evalua stadiul pregătirilor pentru noul an şcolar, menţionând că încă se caută soluţii pentru clasele cu efective mari de elevi.
"Lucrurile diferă de la o instituţie de învăţământ la alta. Am avut o întâlnire cu directorii instituţiilor de învăţământ săptămâna trecută, sunt instituţii de învăţământ unde cu achiziţiile de bănci individuale au spus că se pot respecta aceste măsuri de distanţare şi se pot organiza cursurile în condiţii normale, dar sunt instituţii unde sunt clase mai mari, adică numărul elevilor este mai mare, clasele sunt mai mici şi unde sunt probleme. Vom vedea zilele următoare în ce instituţie ce decizie se va lua (...) Eu sper şi îmi doresc ca, pe de o parte, cât mai mulţi copii să meargă la şcoală, iar, pe de altă parte, condiţiile să fie în aşa fel încât să fie în siguranţă şi să se simtă în siguranţă atât elevii, cât şi cadrele didactice", a mai spus primarul Antal Arpad.