Recent ales europarlamentar, Victor Negrescu a fost desemnat de PSD să lucreze la programul politic pe care formaţiunea să şi-l asume la Congresul din 29 iunie. Este vorba noi măsuri pentru creşterea investiţiilor, revenirea la discursul pro-european, aderarea la euro şi intrarea în Schengen, anunță Mediafax.
Negrescu va lucra la programul politic care o va lansa pe Dăncilă șefă a PSD.
Lucrurile stăteau complet diferit acum opt luni. În noiembrie anul trecut, ministrul Afacerilor Europene, Victor Negrescu, anunța că demisionează pentru că a ajuns „la concluzia că nu mai pot executa mandatul la acelaşi nivel ca până acum“. Negrescu a spus că PSD ar trebui să fie european și că „am o altă viziune și alte idei“. Gestul a fost văzut de unii ca un protest față de calea neeuropeană pe care o luase PSD, dar și un afront la adresa cuplului Dragnea - Dăncilă.
Proiecte de care nu a auzit nimeni
Câteva luni mai târziu, Victor Negrescu a fost recuperat de Dragnea și pus numărul nouă pe lista pentru europarlamentare. Poziție care l-a validat pentru un mandat de europarlamentar. Cum Dragnea s-a dus la pușcărie, Negrescu și-a găsit un nou stăpân și este gata să lucreze la programul politic al PSD-ului ce va fi condus, probabil, de Viorica Dăncilă.
În același timp, Negrescu și-a prezentat bilanțul mincinos al primului mandat la Bruxelles. Printre proiectele bombastice asumate s-a regăsit „Ambasada Moților la Bruxelles prin care s-au promovat zona și tradițiile în capitala Europei“ . Despre acest proiect, Internet-ul nu ne oferă nicio informație concretă. O știre, din 2015, spune despre această inițiativă că aparține deputatului PSD Alba Ioan Dârzu și a fost pusă în aplicare de europarlamentarii Victor Negrescu şi Emilian Pavel.
Citește și: Loviturile politice aplicate moților
Negrescu se laudă că a mai fost deschisă și „Delegația Transilvaniei pe lângă Uniunea Europeană“. Despre care, la fel, nu am putut obține nicio informație concretă. Oficiali din primăria Alba Iulia au declarat, pentru Newsweek România, că nu cunosc niciun proiect inițiat de Victor Negrescu ce ar fi putut ajuta comunitatea locală. De asemenea, importante ONG-uri susțin că Negrescu nu a făcut nimic concret pentru Transilvania.
A girat declarații controversate despre nazism
Citește și: Minciunile lui Negrescu pentru albirea lui Vâlcov
Din punct de vedere politic, Negrescu este, de asemenea, o catastrofă. El a girat declarații extrem de controversate ale unor colegi de partid. Pe când era ministru, Victor Negrescu a declarat că responsabilitățile sunt individuale, referitor la postările pe Facebook-ul ale lui Darius Vâlcov, consilier al prim-ministrului Dăncilă, și ale senatorului PSD Liviu Pop. Doar că, paginile de FB pe care au postat opinii Pop și Vâlcov erau asumate de cei doi cu funcțilie oficiale din statul român. Liviu Pop a susținut că Iohannis a condus o organizație care este continuatoarea unui grup nazist. Darius Vâlcov a postat în weeekend un filmuleţ în care îl compară pe şeful statului cu Hitler.
Ce are de făcut Negrescu
Documentul cu propunerile PSD are 15 pagini, fiind discuţii pe marginea ideilor la ultima şedinţă a Biroului Politic Naţional şi a Comitetului Executiv al PSD. Astfel, la Congresul extraordinar din 29 iunie există intenţia de a fi adoptat un nou proiect politic. „PSD trebuie să vină în faţa cetăţenilor cu un nou proiect politic bazat pe un discurs pro-european, revenirea la valorile social democrate europene, un mesaj coerent de stânga bazat pe combaterea inegalităţilor, susţinerea unei dezvoltări sustenabile, adaptarea la noile evoluţii tehnologice şi îmbunătăţirea infrastructurii şi a calităţii serviciilor în domeniul educaţiei şi sănătăţii. Practic nimeni nu mai trebuie să se simtă lăsat în urmă. Trebuie să arătăm că PSD reprezintă acea forţă politică constructivă şi democratică care prin specialiştii săi poate asigura dezvoltarea şi modernizarea României!” a explicat, luni pentru MEDIAFAX, Victor Negrescu, desemnat de CEx al PSD să lucreze la proiect.