Avocatul lui Călin Georgescu, Mircea Bogdan Petre, cel care a cerut anularea condamnării soților Ceaușescu a declarat joi, la Antena 3, că fostul candidat „nu a cerut niciodată bani” și că declarațiile mercenarului Horațiu Potra, care a recunoscut că a solicitat fonduri pentru campania acestuia, sunt menite să-i facă rău.
Se rupe „lanțul de iubire”. Călin Georgescu se distanțează de Potra. Legăturile cu soții Ceaușescu
Datele din ancheta procurorilor arată că această candidatură a lui Călin Georgescu la președinția României ar fi fost pregătită cu mult timp înainte, chiar din anul 2022.
Surse din anchetă susțin că sunt interceptări care se regăsesc în dosarul cauzei și care arată că Horațiu Potra ar fi încercat să obțină finanțare pentru campania lui Călin Georgescu apelând la oameni de afaceri, inclusiv la Frank Timiș.
Horațiu Potra l-a contactat pe omul de afaceri Frank Timiș în încercarea de a-l convinge pe acesta să contribuie cu o sumă importantă de bani, între 20 și 35 de milioane de dolari la campania lui Călin Georgescu, iar acest lucru ar fi fost făcut la solicitarea fostului candidat pro-rus, spun surse apropiate anchetei, potrivit Digi24.
Citește și: Călin Georgescu a mințit. Potra l-a dat de gol: I-am cerut bani lui Frank Timiș. Am arme ilegal
Horațiu Potra recunoaște acuzațiile procurorilor. Călin Georgescu continuă să mintă
În urma descinderilor de ieri la locuința sa și altor apropiați ai lui Călin Georgescu, culminată cu ridicarea candidatului prorus și punerea sub auzare pentru 6 fapte extrem de grave, Horațiu Potra, șeful gărzii personale al lui Călin Georgescu, a confirmat că, în urmă cu patru ani, l-a contactat pe omul de afaceri Frank Timiș pentru a obține între 20 și 35 de milioane de dolari, însă acesta a refuzat.
Citește și: STENOGRAME Călin Georgescu: Există un plan, există o strategie a mea. Partidele vor dispărea
„A fost o discuție acum patru ani. Domnul Frank a refuzat, spunând că nu are bani”, a spus Potra.
Întrebat de ce a cerut bani în 2022, în condițiile în care nu erau alegeri, Potra a explicat că Georgescu avea deja intenția de a candida la prezidențiale și că „o campanie electorală costă bani”.
Călin Georgescu a mințit continuu susținând public că și-a desfășurat campania cu „0 lei”.
Sursa foto: Profimedia images
Citește și: Horaţiu Potra, seif cu 1,5 milioane de dolari, găsit de anchetatori ascuns în podea şi în casă
Avocatul neagă orice implicare financiară a lui Georgescu
Mircea Petre a respins categoric afirmațiile lui Potra, subliniind că Georgescu nu a cerut niciodată bani și nu i-a împuternicit pe alții să o facă în numele său.
„În primul rând să aveți în vedere că am o rezervă în tot ce se afirmă despre domnul președinte de către Potra, de terți, sau de alte persoane.
Citește și: Campanie plătită pro Georgescu pe FB la fel ca pe TikTok. Pagini cu milioane de urmăritori îl susțin
Din câte îl cunosc eu pe domnul președinte e un tip care nu face așa ceva, nici nu își dorește acest lucru și sub aceste considerente nu cred că am putea pune în discuție.
Dacă cineva acuma discută de persoana dumneavoastră și eu cer în numele dumneavoastră niște sume de bani nu înseamnă că aveți o implicare cu mine sau aveți o înțelegere cu mine.
Cu siguranță vă pot spune că domnul președinte nu a împuternicit niciodată să facă aceste lucruri”, a declarat avocatul, care în trecut a cerut rejudecarea procesului soților Ceaușescu.
Citește și: Rețeaua lui Georgescu: 20.000 conturi TikTok activate în ziua alegerilor. 5.000.000 vizualizări/oră
„Nu mi-a spus nimic despre aceste milioane”
Întrebat dacă Georgescu știa despre sumele invocate de Potra, apărătorul său a fost tranșant: „Nu mi-a spus nimic despre aceste milioane, pentru că nu a fost nevoie să nege ceva ce nu s-a întâmplat”.
În ceea ce privește informațiile potrivit cărora Horațiu Potra i-ar fi pus la dispoziție lui Georgescu un Mercedes GLS Coupe, avocatul a spus că nu cunoaște detaliile acestui aspect.
Procurorii: Georgescu a primit bani și un Mercedes de la Potra
Potrivit unor surse judiciare, Horațiu Potra i-ar fi oferit lui Călin Georgescu atât bani, cât și un autoturism de lux.
Mai multe capturi de conversații ar demonstra că Georgescu și-a ales singur mașina și că a folosit-o în perioada mai-decembrie 2024, inclusiv în campania electorală.
Aceleași surse susțin că, pe 15 iunie 2024, Potra ar fi cerut unui apropiat să îi dea lui Georgescu 10.000 de dolari, după ce s-a întors din Congo. De asemenea, Georgescu ar fi primit sume de bani și prin intermediul lui Dan Cristian Panța, la cererea lui Potra.
Citeşte şi: Percheziții de amploare la gruparea lui Potra. Legături cu gruparea Wagner din Rusia
Cei doi ar fi comunicat pe Telegram, unde Potra i se adresa lui Georgescu cu „domnul președinte”.
Cine e avocatul care îl apără pe Călin Georgescu
Avocatul Mircea Bogdan Petre face parte din echipa de apărare a lui Călin Georgescu. Acesta este și cel care a cerut rejudecarea procesului și anularea sentinței de condamnare la moarte a soților Elena și Nicolae Ceaușescu, solicitare ce a fost făcută în august 2024. Este reprezentantul ginerelui fostului dictator, Mircea Oprean.
Sursa foto: Profimedia images
Citește și: Călin Georgescu, lobby-istul PSD din epoca Petre Roman. Cum a sifonat 215.000$ din banii USAID
După aproape 35 de ani, soțul Zoiei Ceaușescu, împreună cu un nepot și cu avocatul Bogdan Petre au cerut ca procesul de la Târgoviște să fie anulat pe motiv că tribunalul militar excepțional nu a fost o instanță legal constituită.
Avocatul Mircea Bogdan Petre îl reprezintă și pe ginerele fostului dictator.
Mai mult decât atât, s-a prezentat și Flavia Teodosiu, avocata fostului lider PSD, Liviu Dragnea.
Deși aceasta nu a dorit să răspundă jurnaliștilor la întrebări, ea ar avea împuternicire să îl apere pe Georgescu, spun surse politice, conform publicației menționate anterior, potrivit Fanatik.
Citește și: Călin Georgescu, alături de un extremist judecat pentru incitare la ură: „Să ne asumăm istoria"
Citește și: Steagul Rusiei cu simbolul „Z”, fluturat mitingul organizat de AUR pro-Călin Georgescu în Capitală
Acuzațiile care îl vizează pe Călin Georgescu
Călin Georgescu se află sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind cercetat pentru multiple acuzații, printre care:
-instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale
-comunicarea de informații false
-inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob
-promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de infracțiuni de genocid și crime de război (Corneliu Zelea Codreanu si mareșalul Ion Antonescu)
-promovarea în public a ideilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe
- fals privind sursele de finanțare a campaniei electorale și în declarațiile de avere.