Teodorovici: Daea și Meleșcanu să plece din guvern pentru că au pensii nesimțite

DE Petre Bădică | Actualizat: 08.07.2019 - 14:07

Cuplul Dăncilă – Teodorovici vrea ca pensia să nu mai fie cumulată cu salariul de la stat. Un pensionar ar trebui să se poată angaja doar în „privat”. Pe baza acestor măsuri, doi miniștrii ar trebui să plece din executiv.  

SHARE

 Într-o conferință comună cu premierul Dăncilă, ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a anunțat una dintre măsurile care ar putea fi adoptate pentru acoperirea deficitului bugetar:  interdicția ca pensionarii să lucreze la stat: „Dacă te-ai pensionat din sistemul de stat, mai lucrezi la stat? Eu spun că nu. Mergi în privat! Ştim foarte bine ce se întâmplă de ani de zile în acest sens. Sunt măsuri de bun-simţ pe care le vom discuta, astfel încât până la rectificare să fie prezentate şi, sper, multe din ele să fie şi asumate”, potrivit Agerpres.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, și ministrul de externe, Teodor Meleșcanu, se află în situația incriminată de Teodorovici. Amândoi conduc ministerele de unde își ridică și pensia.  

 Meleșcanu: pensie și salariu de la MAE: 4.650 euro pe lună

Din declarația de avere reiese că Ministrul de Externe cumulează pensia cu salariu de stat. Pensia și salariul sunt încasate după o muncă prestată la același minister. El încasează, azi, o pensie de la MAE de 107.302 lei pe an, adică 1.900 de uro. Meleșcanu a câștigat, anul trecut, ca șef al diplomației 151.711 lei, adică 2.750 de  euro. În total, anul trecut Meleșcanu a câștigat, de la buget, prin cumularea pensiei și a salariului, suma de 4.650 de euro pe lună.  

Citește și: Pensia lui Daea a crescut cu 30%

Daea: 5.300 euro din salariu și două pensii

Ministrul Agriculturii încasează un salariu și două pensii de la stat . Petre Daea a avut, în 2018, o pensie de 39.666 de lei din sistemul de asigurări sociale. La aceasta se adaugă pensia specială, primită conform statutului deputaților și senatorilor, în valoarea de peste 111.000 de lei. 

Daea a câștigat, ca ministru, suma de 140.000 de lei. Veniturile lunare ale lui Daea au fost de 5.300 de euro, cumulând pensia cu salariu de stat, exact ceea condamna Teodorovici  

Promisiuni și de la Tăriceanu și Olguța

Președintele Senatului a avut un discurs asemănător în 2017. „Ceea ce am discutat cu primul-ministru şi cu ministrul Muncii şi cu ceilalţi miniştri este următorul lucru, ca odată făcută cererea de pensionare şi pensionarea efectiv făcută să nu mai poată exista şi posibilitatea reangajării pe acelaşi loc, pe aceeaşi funcţie sau în acelaşi minister sau în alte ministere. Oamenii trebuie să se hotărască, ori vor să fie pensionari, ori dacă sunt apţi de muncă, rămân la muncă”, a zis Tăriceanu. După care l-a numit pe oensionarul MAE Teodoro meleșcanu șef la MAE.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te