VIDEO Cum pierde bani o primărie. Piețele publice, închiriate de „băieții deștepți” pe 25 de ani

DE Răzvan Chiruță | Actualizat: 20.11.2020 - 21:35
Primarul Ciprian Ciucu, la un control prin piețe
Primarul Ciprian Ciucu, la un control prin piețe

Cele mai bune și mai profitabile piețe publice din Sectorul 6 au fost date de Primărie unor persoane private, care apoi le-au închiriat mai departe unor mari retaileri.

SHARE

Primăria Sectorului 6 mai are în administrare doar patru piețe, care sunt dintre cele cu puțin vad. Cu toate acestea, aduc la bugetul public mai mult venit decît celelalte cele mai bune și mai profitabile piețe din sector, care au fost transferate către persoane private, a dezvăluit primarul Ciprian Ciucu, în cadrul Newsweek LIVE. 

 

„Cele mai mari și mai profitabile piețe din Sectorul 6 sunt date, prin contract, pe 25 de ani, unor intermediari, care le-au dat mai departe, pe foarte mulți ani, la retaileri precum Selgros și Lidl.

Există un dosar la DNA pe aceste contracte din piețe din 2015. Ce a făcut DNA până acum? L-a pus deoparte într-un dosar, l-a clasat?

Contractele date de-a lungul timpului îmi aduc gaură la buget. Din aceste piețe, sunt venituri de 10 milioane de lei pe an, dar banii nu intră la Primărie, rămân tot la ei pentru investiții și alte contracte”, a menționat Ciprian Ciucu.

Primarul susține însă că aceste piețe ar putea aduce venituri de 30 de milioane de lei.

„5 milioane de lei aș putea să-i las la piețe, pentru investiții, iar 25 de milioane de lei să se ducă pe străzi, pe școli, pe parcuri, pe calitatea vieții oamenilor.

Nu e ok ce am găsit la Primărie.

S-au dat unor privați, unor băieți deștepți, cele mai bune și mai profitabile piețe, fără nici un plan de investiții. Uneori o piață s-a împărțit în două și s-a dat câte unui privat. Unii au făcut câteva investiții, dar cei mai mulți le-au închiriat altora.

Eu am patru piețe în administrația piețelor, nu cele mai profitabile, nu cele mai bune. Aduc mai mult venit decât cele date în asociere. 

E clar că a fost un jaf generalizat. Ai dat piețele din proprietatea ta altora, care să le închirieze pe 25 de ani. Un astfel de contract se face cu un plan de investiții. Dar eu nu am văzut o sumă, nu am văzut penalități pentru că nu se investește, nu văd un proiect tehnic, nu văd un deviz”, a precizat Ciprian Ciucu, în cadrul Newsweek LIVE.

Primarul a menționat că a cerut situația acestor piețe și o va face publică. 

„Eu nu vreau să iau șpagă din piețe. Nu mă interesează. Nu știu dacă voi reuși să le aduc înapoi la Primărie, că s-au mai judecat întrecut. Dar voi încerca”, a precizat Ciprian Ciucu.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te