„Am intrat aseară în direct la ştirile postului naţional al Austriei, ORF, şi am vorbit încă o dată despre nevoia urgentă ca România să fie primită azi în Schengen. Guvernul Austriei face o greşeală istorică cu veto-ul lui. Bineînţeles, trebuie găsite soluţii pentru provocările politicilor de migraţie. Însă soluţia nu poate fi să refuzăm milioanelor de europeni accesul egal în UE. Pentru că românii şi bulgarii nu sunt cetăţeni europeni de clasa a doua”, a scris Dominic Fritz pe Facebook.
Potrivit imaginilor postate de acesta, a fost întrebat ce l-a determinat pe el, ca primar, să se adreseze public Austriei, în condiţiile în care extinderea zonei Schengen este discutată aprins de câteva zile la cele mai înalte niveluri politice.
Citește și: Ministrul Dezvoltării a semnat noi contracte prin PNRR în valoare de peste un miliard de lei
„Sunt primarul unui oraş care va fi anul viitor Capitală Europeană a Culturii. Un oraş care a făcut parte din Austro-Ungaria care e supranumit <Mica Viena>, Timişoara, şi eu însumi sunt un primar născut şi crescut în Germania. Sunt cetăţean german, nu am cetăţenie germană, şi cu toate astea, fiindcă există această minunată UE, timişorenii m-au ales acum 2 ani primar.
Citește și: România nu a pierdut nimic la Consiliul JAI. Europa și Austria, da
Apelul meu este: timişorenii acum 2 ani au dărâmat o barieră şi chiar este momentul ca şi Europa să dărâme o barieră: aceasta este barieră Schengen-ului, care pur şi simplu nu se mai potriveşte Europei”.
În ce priveşte argumentele legate de migraţie, Dominic Fritz a spus că „sunt pretexte”:
„România nu se află pe ruta balcanică, nici nu se află chiar în Balcani. Dacă există probleme, poate ar trebui discutat şi cu Grecia. Grecia face parte din zona Schengen. Bineînţeles trebuie găsite soluţii pentru provocările politicilor de migraţie, însă soluţia nu este, nu poate fi să refuzăm milioanelor de europeni accesul egal în UE, pentru că românii şi bulgarii nu sunt cetăţeni europeni de clasa a doua. Aceste două teme nu au de a face una cu cealaltă”, scrie Aradon.