Premierul maghiar a postat pe pagina sa de Facebook un videoclip din tribuna echipei Sepsi strângând mâiniler fanilor echipei. Din tribune s-a strigat „Ungaria”.
Citește și: VIDEO Cum arată sateliții SUA de 1,3 miliarde $ care anihilează rachetele hipersonice rusești
Apariția lui Viktor Orban pe stadionul din Sfântu Gheorghe a provocat o agitație specifică unei vizite oficiale. Reprezentanții SPP-ului și-au făcut apariția inclusiv la masa presei pentru a verifica echipamentul video și aparatele foto ale fotoreporterilor. Mai mult, pirotehniștii le-au cerut cameramanilor care îl filmau pe politician să le arate întreg conținutul aparaturii, transmit reporterii Gazetei la meciul din turul II al Conference League.
Intrat în stadion, Orban a fost aclamat la scenă deschisă de cei 7.500 de oameni prezenți pe stadion. La meci și-a făcut apariția și Eduard Novak, ministrul Sportului din România.
Citește și: Sorin Oprescu rămâne în libertate în Grecia. Din ce motiv nu-l extrădează autoritățile elene
În luna aprilie, înaintea alegerilor din Ungaria, Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, a recunoscut că speră ca partidul lui Viktor Orban să triumfe, ceea ce avea să se și întâmple.
„Așa este, îl susținem, dar nu ne implicăm direct. E normal să ne dorim ca partidul dânsului să ia un nou mandat, mai ales că ajutorul primit de acolo pentru infrastructură nu poate fi negat”, scrie gspr.ro.
Sepsi, progres remarcabil
Modelul Sepsi Sf. Gheorghe a fost unul care a dat randament într-un timp record. Clubul a fost înființat în 2011, după care a ars repede etapele: în 2012 a promovat în Liga a 4-a, în 2014 a ajuns în Liga a 3-a, în 2016 era deja în liga secundă, de unde a promovat imediat pe prima scenă. Are o finală de Cupă disputată, iar în acest sezon va evolua pentru a doua oară în play-off.
În plus, tot cu finanțare de la Budapesta, Sepsi a inaugurat un stadion nou, cu o capacitate de 8.000 de locuri și care a presupus un efort financiar al forului condus de Viktor Orban de 15 milioane de euro! În plus, a fost votat deja un buget de 3 milioane de euro, pentru modernizarea și extinderea arenei pe care evoluează Csikszereda, echipă calificată în play-off-ul ligii secunde!