În biografia prezentată de USRPLUS, Rașcovici este prezentat astfel: “Absolvent al Școlii Militare de Subofițeri activi Câmpina, dar și al Facultății de Drept – Academia de Tehnoeconomie și Cooperare Româno-Americană București, a urmat numeroase cursuri de specializare, printre care poliție judiciară, ordine-publică mediu urban, psihologie judiciară, drepturile omului și rezolvarea conflictelor“.
Viorel Rașcovici a studiat la o universitate desființată
Însă presa locală scrie că universitatea pe care Rașcovici se laudă că a absolvit-o a fost desființată de Protecția Consumatorului, exact în anii în care fostul polițist studia acolo Dreptul.
“În cursul anului 2003, o echipa de control formată din inspectorii A.N.P.C. și reprezentanți ai Ministerul Educatiei, Cercetării și Tineretului au efectuat o acțiune de control la sediul Universității Internaționale Deschise Tehnoeconomia Europeană Academia de Tehnoeconomie și Cooperare Româno Americană, situat în Str. Venerei Nr.6, ca urmare a numeroaselor sesizări primite de M.E.C.T. de la consumatori.
La data verificării, agentul economic nu a permis accesul organelor de control în sediul universitătii, motiv pentru care inspectorii A.N.P.C. au aplicat o amendă contraventională în valoare de 100 de milioane de lei și au dispus măsura închiderii definitive, conform O.G. 21/1992, cu modificările și completările ulterioare, privind protecția consumatorilor.
Totodată a fost aplicată și o amendă în valoare de 40 milioane lei, pentru practicarea publicității înșelătoare, deoarece universitatea oferea servicii neautorizate de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului“, se arată într-un comunicat al Protecției Consumatorului.
Rașcovici a declarat, pentru Alba24.ro, că el a dat examene și are diplomă.
“Am fost de bună credință mergând la acea facultate. Universitatea nu a fost închisă niciodată, am susținut examenele, existau profesori, nu am avut cunoștință de așa ceva. Funcționează și în prezent”, a spus Rașcovici.
Potrivit acestui lider local USRPLUS, diplima i-a fost recunoscută de Ministerul Afacerilor Interne și i-a fost acceptată la Universitatea ”Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, unde a urmat un curs post-universitar.