Indicatorii financiari ai celor 500 de angajați ai Spitalului Municipal din Oradea arată că cel puțin 50 dintre ei nu își justifică salariile.
Citește și: VIDEO Dragoș Anastasiu, despre diferențele dintre a fi patron, antreprenor sau om de afaceri
Zilele trecute, dr. Gheorghe Carp a prezentat șefilor de secții indicatorii financiari ai celor peste 500 de medici în primele 11 luni după fuziunea cu fostul Spital Municipal, iar bihoreanul a intrat în posesia documentului ce arată câți bani a adus fiecare de la CAS prin munca prestată și câți a încasat ca salarii. 10,3% dintre doctori au ieșit „pe minus”, indică bilanțul, interpretat însă diferit de unii șefi de secții.
O parte dintre cei 47 de medici care nu și-au „făcut” salariile au lucrat doar în policlinică și în gărzi, iar unele specialități sunt plătite mai mult ca altele, zic contestatarii.
Cum s-a făcut analiza
Analiza a vizat activitatea a 502 medici angajați (nu și a rezidenților) între 1 martie 2022 și 28 februarie 2023, fiind prezentată șefilor de secție într-o ședință în prima decadă a acestei luni. „Nimeni n-a contestat cifrele”, spun surse din spital, deoarece toți au avut acces la indicatori, iar aceștia reflectă parametrii obiectivi.
Analiza a ținut cont de ICM (indicele de complexitate a cazurilor) la nivel național pentru fiecare specialitate, de cel stabilit fiecărei secții (prin contractul încheiat cu CAS Bihor) și de ICM-ul fiecărui medic în parte (indicând dacă a muncit peste, sub ori în media secției).
De asemenea, a luat în calcul, cum era și normal, numărul de pacienți pe care i-a îngrijit fiecare medic, Durata Medie de Spitalizare (DMS) pentru fiecare grupă de diagnostice (DRG – Diagnosis Related Groups), de la nivelul spitalului și pentru fiecare medic. Principiul e clar: cu cât un doctor tratează mai mulți bolnavi, cu afecțiuni mai complexe și într-un timp cât mai scurt, cu atât este mai eficient.
De menționat că, dintre cele 72 de structuri, singurele care nu au fost analizate sunt secțiile de Terapie Intensivă și laboratoarele, unde aceste criterii nu sunt relevante. Un anestezist, de pildă, nu lucrează decât în echipă cu un medic dintr-o altă specialitate, fie el chirurg, obstetrician ori ortoped...
Cine a încasat mai mult decât a prestat
52 medici au atras de la CAS sume mai mici decât salariile. În staționarul 1, la Cardiologie 1 Victor Babeș (100 pacienți, -8.704 lei), la Nefrologie Renata Pașca (36 pacienți, -53.920 lei), la Chirurgie cardiovasculară dr. Jagamos Endre (9 pacienți, -69.284 lei), la Oftalmologie și George Roiu (161 pacienți, -18.245 lei), la Ortopedie 2 Codruț Sirca (20 pacienți, -33.512 lei) și Vlad Precup (5 pacienți, -3.885 lei), la ORL Anca Dobrescu (38 pacienți, -194.103 lei) și Felicia Manole (6 pacienți, -157.740 lei).
La staționarul 2, în aceeași situație au fost în secția Pediatrie 1 Anișoara Răduțu (86 pacienți, -98.953 lei), Cornelia Spoială (-79.908 lei) și Nina Băloiu (-63.414 lei), la Pediatrie 2 Ellenes-Jakabffy Zoltan (-108.624 lei), la Pediatrie 3 Maria Jurca (-249.319 lei), Oana Iuhas (-229.045 lei), Codruța Petcheși (-138.862 lei) și Mihaela Diculescu (-93.954 lei), la Chirurgie și ortopedie pediatrică Călin Todor (-122.579 lei).
10% din medicii nu își justifică salariile
Dan Pirlea (-65.664 lei), Claudiu Sodolescu (-44.676 lei) și Dan Ținca (-28.070 lei), la Cardiologie 2 nu mai puțin de 7 din cei 10 medici (Simona Mieruț -175.187, Diana Fildan -157.139, Kiss Andreea -90.178, Adriana Sălăjan -49.815, Cristian Baliban -38.455, Rodica Luncan -14.357 și Bogdana Ulici-Pop -5.356 lei). La Interne 2 au ieșit pe minus 6 din 19 medici (Cristina Sirca -63.388 lei, Anca Baciu -61.156,
Daciana Pontos -43.925 lei, Anca Pop -37.651 lei, Bianca Marc -29.429 și Anamaria Balog -24.209 lei), la Interne 3 Elena Luca (-66.893), iar la Chirurgie 3 Anamaria Crișan (-56.268 lei).
La OB 1 au fost pe minus Horia Olah (-37.511 lei), la OB 2 Tiberiu Pop (-91.474 lei) și Călin Groza (-4.974 lei), la Neonatologie 5 din 10 medici (Radu Galiș -157.646, Renata Fodor -79.605, Cosmina Lazăr -65.136, Alina Furtună -60.964 și Ramona Dorobanțu -20.524 lei), la Recuperare neurologică Viorica Mărginean (-206.425), Alice Stamate (-178.241) și Alina Balint (-70.493 lei), la Infecțioase 1 Ioana Urdea (-2.875), iar la Dermatologie Mircea Meseșan (-4.964 lei).