„În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 323 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 73 mai puţine faţă de ziua anterioară. 88 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, a transmis Ministerul Sănătăţii.
În Bucureşti au fost raportate 84 de cazuri noi, 23 în judeţul Timiş, 14 în judeţul Ilfov, 14 în judeţul Constanţa, 14 în judeţul Braşov, 16 în judeţul Sibiu, 15 în judeţul Arad şi câte 10 în judeţele Bihor, Neamţ şi Vrancea. Restul judeţelor au sub 10 cazuri fiecare.
Citește și: Dosar penal în cazul a patru medici. Au emis certificate de deces contra cost
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 19 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Citește și: Ministrul Energiei avertizează cu Primăria nu poate subvenționa permanent căldura în București
În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 613, cu 6 mai puţine faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 93 persoane, cu 1 mai mult faţă de ziua anterioară. Din cei 93 pacienţi internaţi la ATI, 73 sunt nevaccinaţi.
Din totalul pacienţilor internaţi, 56 sunt minori, 55 fiind internaţi în secţii şi 1 la ATI, la fel ca în ziua anterioară, mai indică sursa citată.
Până în prezent, 67.253 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.
În intervalul 18.11.2022 (10:00) – 19.11.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 3 decese (1 bărbat şi 2 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă.
Dintre cele 3 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani şi unul la categoria de vârstă 70-79 de ani. Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi sşi unul era vaccinat.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 1.743 teste RT-PCR (1.174 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 569 la cerere) şi 7.709 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.616.170 teste RT-PCR şi 12.057.447 teste rapide antigenice.