Managerul spitalului, Raul Pătraşcu, spune că evenimentul a fost halucinant și că se putea întâmpla un dezastru, pentru că acea cupolă se roteşte cu o viteză de 400 de rotaţii pe secundă.
„Am avut astăzi parte de un eveniment halucinant în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Timişoara, despre care eu nu am mai auzit în viaţa mea să se poată întâmpla şi nici nu am mai văzut: cupola de protecţie a computerului tomograf, care constă într-un cerc cu un diametru de aproximativ un metru de plastic, cu margini ascuţite de aluminiu, s-a desprins în timp ce un pacient era scanat. Acea cupolă se roteşte cu o viteză de 400 de rotaţii pe secundă şi acţionează mai rău ca un cuţit. Din fericire, pacienta care era scanată în acel moment a fost doar rănită uşor, necesitând două fire de sutură pe braţ, însă putea să se întâmple un dezastru. La acea viteză cupola, capacul de protecţie acţionează mai rău decât un cuţit", a afirmat managerul Spitalului Județean din Timișoara.
Pătrașcu subliniază că putea avea loc o tragedie, „putea să îi secţioneze gâtul, putea să îi secţioneze corpul” pacientei.Managerul acuză calitatea slabă a acestui tip de aparat tomograf, achiziționat de Ministerul Sănătății în 2018 pentru 40 de spitale din țară.„Acest CT, care a fost achiziţionat de Ministerul Sănătăţii PSD în anul 2018, în program cu Banca Mondială, e de o calitate foarte slabă, a fost recepţionat de către spital, dar nu avea autorizaţie de funcţionare din partea CNCAN. El a funcţionat un an şi jumătate fără autorizaţie de funcţionare. Noi l-am oprit imediat, am chemat Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii. Raportul Corpului de Control arată că ministerul a fost indus în eroare de reprezentanţii spitalului când aceştia au semnat pentru recepţia acestuia şi astfel aparatul a funcţionat un an şi jumătate fără autorizaţiile necesare. Noi l-am oprit în februarie 2020, când l-am descoperit, iar autorizaţia am primit-o abia pe 4 iunie de la CNCAN", a declarat Raul Pătraşcu.
El a mai afirmat că în raportul de service se arată că aparatul este complet funcţional, fără nicio problemă: „Deci ne putem aştepta, poate, la astfel de tragedii şi în alte spitale, având în vedere calitatea slabă a acestui aparat chinezesc, de altfel. În acel raport de service se arată că aparatul este complet funcţional, fără nicio problemă şi nu pune în niciun pericol pacienţii. Noi nu nu am mai vrut să folosim acest aparat având în vedere calitatea slabă nu doar a componentelor, ci şi a imaginii pe care o oferă, însă am fost nevoiţi".
Newsweek România a primit, ulterior publicării articolului, un drept la replică de la Dyomedica CND SRL:
"DREPT LA REPLICA
Referitor la situatia petrecuta in cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta „PIUS BRANZEU” Timisoara din data de 29.08.2020, va aducem la cunostiinta urmatoarele:
1. Echipamentul Computer Tomograf model NeuViz 16 Essence a iesit din garantie la data de 09.07.2020, dupa 2 ani de functionare, perioada in care firma noastra a asigurat toate verificarile tehnice si interventiile necesare conform reglementarilor in vigoare, dar si ale contractului cadru incheiat cu Ministerul Sanatatii. Societatea noastra a castigat licitatia organizata din fonduri nerambursabile la Banca Mondiala prin Ministerul Sanatatii pentru instalarea unui numar de 14 echipamente de tomografie computerizata si nu a unui numar de 40 echipamente, asa cum reiese din declaratiile publice ale reprezentantilor unitatii medicale.
La data de 18.06.2020 societatea noastra a efectuat ultima verificare tehnica, conform certificatului de garantie nr. 459/09.07.2018, inregistrat la unitatea medicala cu nr. 36136/24.07.2018, urmare acestei revizii instalatia de tomografie computerizata a ramas in perfecta stare de functionare in conformitate cu raportul de service semnat si parafat de catre reprezentatii unitatii medicale.
In data de 07.07.2020, inainte cu doua zile de expirarea termenului de garantie, societatea noastra este cea care a transmis catre Spitalul Clinic Judetean de Urgenta „PIUS BRANZEU” Timisoara o oferta pentru incheierea unui contract de service, pentru a asigura servicii de service continua a echipamentului. Nici pana in ziua de azi, unitatea medicala sus mentionata nu a raspus la oferta noastra, ceea ce a condus la incetarea oricarei relatii contractuale intre societatea noastra si unitatea medicala.
La data de 29.07.2020 societatea noastra a primit de la Spitalului Clinic Judetean de Urgenta „PIUS BRANZEU” Timisoara o adresa prin care am fost informati de aparitia unei defectiuni tehnice solicitandu-ne servicii de service.
Desi unitatea medicala cunostea ca nu mai exista o relatie contractuala cu societatea noastra, formuleaza aceasta solicitare fara un cadru legal. Totusi societatea noastra transmite in aceiasi zi oferta de pret, reamintind spitalului ca echipamentul a iesit din garantie.
La data de 29.07.2020 SC DYOMEDICA CND SRL informeaza a doua ora unitatea medicala cu privire la imposibilitatea furnizarii unui serviciu in lipsa unui temei contractual. Pana la aceasta data SC DYOMEDICA CND nu a primit nici un raspuns la propunerea adresata unitatii medicale.
In aceste conditii de la data ultimei revizii tehnice din data de 18.06.2020 nu mai detinem informatii privind conditiile in care a exploatat aparatul si nu intelegem cum acesta era in functiune la data producerii acestui eveniment avand in vedere ca pe 29.07.2020 ni s-a adus la cunostinta o defectiune la care din motivele mentionate anterior, firma noastra nu a fost autorizata de spital sa o remedieze.
Dorim de asemenea sa precizam ca pe parcursul celor 2 ani de garantie computerul tomograf a fost utilizat intens si nu ne-au fost semnalate probleme legate de calitatea scanarilor, firma noastra a respectat toate conditiile garantiei si a raspuns prompt oricarei solicitari din partea spitalului.
Echipamentul Computer Tomograf model NeuViz 16 Essence este certificat de Ministerul Sanatatii prin Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale si respecta standardele de calitate conform legislatiei europene in domeniu.
2. Cu privire la afirmatiile domnului manager al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta „PIUS BRANZEU” Timisoara va aducem la cunostinta urmatoarele:
-
- Societatea noastra se delimiteaza de afirmatiile care fac referire la mentiuni cu privire la un partid politic fiind o societate cu capital integral privat.
-
- Referitor la piesa „Myler”, aceasta este o componenta fixa care acopera apertura gantry –ului care are drept scop protejarea interiorului gantry-ului de praf, de eventuale scurgeri de substanta de contrast sau sange scapate accidental in timpul pregatirii pacientului pentru examinare. Aceasta componenta nu se roteste niciodata, ramanand fixa tot timpul ,chiar si in procesul de examinare a pacientului, numai daca o persoana neautorizata a intervenit asupra gantry-ului si nu a mai montat-o corespunzator sau a montat-o cu rea vointa necorespunzator.
Cu privire la afirmatiile reprezentantilor unitatii medicale in legatura cu serviciile de garantie si post garantie, conform contractului incheiat intre societatea noastra si Munisterul Sanatatii, va aducem la cunostinta urmatoarele:
-
- Perioada de garantie echipament: 24 luni de la data emiterii Certificatului de Acceptanta Finala.
-
- Perioada de garantie tub raze X:24 luni sau cel putin 1 milion de expuneri de la data emiterii Certificatului de Acceptanta Finala, oricare dintre acestea se intampla prima oara.
-
- Servicii post-vanzare de mentenanta(periodica si interventii de service) si actualizare gratuita a software-ului echipamentului din momentul in care acesta este pus in functiune pentru o perioada de cel putin 3 ani dupa expirarea perioadei de garantie."
-