Datele și graficele care stau la baza acestei analize făcute de Newsweek România au fost publicate pe site-ul www.endcoronavirus.org și au fost updatate ultima dată pe 7 iulie.
Serbia, Cehia, Turcia se numără printre țările conduse de lideri populiști, care au cedat în fața presiunii populare și au adoptat măsuri anti-COVID ineficiente.
Dintre acestea, doar Cehia este membră UE. Cu toate aceste, președintele țării, Miloš Zeman, este un iliberal pro-rus și pro-chinez.
Grecia, o destinație turistică preferată de români se descurcă foarte bine, fiind pe drumul cel bun în gestionarea pandemiei, cu rata infectărilor pe trend descendent.
Singurul lider populist dintr-o țară UE, care nu a dat chix în lupta cu noul coronavirus este Orban Viktor, premierul Ungariei. Țara sa este foarte aproape de eradicarea SARS-CoV-2. Alte exemple de succes din Europa Centrală sunt Slovacia și Slovenia.
Serbia, bomba epidemiologică
La polul opus este Serbia, condusă de președintele Alexandr Vukić, care nu este însă în Uniunea Europeană, motiv pentru care, în debutul pandemiei, a mulțumit marți Chinei pentru ajutorul oferit în lupta împotriva noului coronavirus și a acuzat UE că a abandonat Serbia, privând-o de echipamente de protecție.
Situația din Serbia este extrem de gravă. Ea suferă una dintre cele mai grave reveniri a coronavirusului de pe continentul european. Rata crește vertiginos: de la doar 50 de infectări pe zi, în urmă cu o lună, țara balcanică înregistrează acum rate de 350 de persoane zilnic, spitalele din sudul țării colapsează, jumătate din guvern este infectată, iar, din weekend, capitala Belgrad a revenit la starea de urgență.
Din acest motiv, clădirea Parlamentului din Belgrad a fost luată cu asalt de protestatari violenți, după ce preşedintele Aleksandar Vukić a luat hotărârea de a reimpune starea de urgenţă.
Mai mult, Austria, Slovenia sau Germania au interzis accesul turiștilor din Serbia, iar România sau Italia au impus carantina.
Republica Moldova este și ea, din nefericire, un exemplu de stat ineficient în compaterea pandemiei. Guvernul controlat de președintele pro-rus Igor Dodon refuză să-și dea demisia, după ce s-a dovedit incapabil să protejeze sănătatea cetățenilor săi. Criza sanitare se suprapune cu o criză financiară de proporții, deoarece autoritățile au eșuat să acceseze împrumuturi externe.
Țări care aproape au învins COVID- 19
Țări care sunt pe drumul cel bun
Țări în care sunt necesare măsuri mai drastice de compatere a noului coronavirus