"Vom testa populația să vedem ce procent s-a infectat cu coronavirus, pe vârste, pe regiuni. Există mai multe formule de eșantionare", a declarat la Digi24 secretarul de stat Horațiu Moldovan, potrivit Hotnews.
El a precizat că Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) va decide cum se va face această testare, care va avea loc după faza de maxim a epidemiei, pentru că în etapa în care încă se înregistrează cazuri nu se pot obține rezultate relevante.
Secretarul de stat a spus că INSP va conduce această testare, iar Ministerul Sănătății va pune la dispoziție infrastructura necesară.
"Probabil vor fi testate 30.000 de persoane, pe eșantioane de vârstă, ca să vedem câți s-au imunizat la Covid-19", a arătat Horațiu Moldovan.
El a adăugat că recent au apărut teste rapide mult mai exacte, aprobate de OMS, care vor fi folosite și în România, pentru a reduce cât mai mult marja de eroare.
Secretarul de stat consideră că România are o capacitate bună de testare - între 9.000 și 11.000 de teste pentru Covid-19 pe zi - și că nu este nevoie de mai mult de 15.000 de teste pe zi.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 368.482 de teste, conform datelor transmise duminică de Grupul de comunicare strategică.