„Este foarte important ca măsurile care vor fi luate să fie luate la timp, în aşa fel încât să prindă, iar pentru a face posibilă această luptă am decis să decretez stare de urgenţă la începutul săptămânii viitoare.
În acest fel, Guvernul va avea posibilitatea să aloce mai mulţi bani domeniului sănătăţii, mai mulţi bani pentru medicamente, mai mulţi bani pentru aparatura medicală absolut necesară.
În acelaşi fel, această situaţie va permite să se realizeze achiziţii într-un timp foarte scurt cu proceduri simplificate punând astfel la dispoziţia Guvernului toate instrumentele necesare pentru a gestiona în modul cel mai eficient criza generată de coronavirus", a anunțat şeful statului după ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţii de către membrii Cabinetului Orban 2.
Klaus Iohannis a precizat că prioritate este continuarea luptei pentru coronavirus și gestionarea crizei care s-a generat.
„Guvernul care își preia acum mandatul este guvernul care a lucrat și până acum cu motoarele turate, a lucrat bine pentru a gestiona această criză. Acum, cu toate forțele, vom continua această luptă.
Noul guvern și cu mine ne vom dedica toate energiile, 100% pentru a gestiona această criză și după această criză pentru a guverna foarte bine pentru români și România.
Este foarte important ca măsurile să fie luat la timp, iar pentru a face posibilă această luptă, cu toate instrumentele prevăzute de lege am decis să decretez stare de urgență la începutul săptămânii viitoare”, a declarat Klaus Iohannis.
Ce înseamnă stare de urgență
Starea de urgenţă este decretată de preşedinte şi apoi avizată în Parlament, în termen de cinci zile. Aceasta se poate institui pe o perioadă de cel mult 30 de zile.
Responsabilităţile şi atribuţiile autorităţilor locale sunt preluate de Ministerul de Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Pe durata stării de urgenţă, exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale poate fi restrâns, cu excepţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, numai în măsura în care situaţia o cere şi cu respectarea art. 53 din Constituţia României.
Autoritățile civile și militare au următoarele atribuții și răspunderi:
a) să întocmească planurile de acțiune și planurile de ridicare graduală a capacității de luptă, în conformitate cu ordinele și instrucțiunile proprii;
b) să dispună depunerea temporară a armelor, munițiilor și materialelor explozive aflate asupra populației și să procedeze la căutarea și ridicarea lor; la încetarea măsurii excepționale, acestea vor fi înapoiate celor în drept să le dețină; să dispună închiderea temporară a societăților care comercializează arme și muniții și să instituie paza acestora;
c) să limiteze sau să interzică circulația vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore și să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulație;
d) să efectueze percheziții oriunde și oricând este nevoie;
e) să efectueze razii;
f) să exercite în mod exclusiv dreptul de a autoriza desfășurarea adunărilor publice, a manifestațiilor sau marșurilor;
g) să evacueze din zona supusă regimului stării de asediu sau de urgență persoanele a căror prezentă nu se justifică;
h) să dirijeze persoanele evacuate sau refugiate pe direcțiile și în zonele stabilite și să țină evidența acestora;
i) să protejeze informațiile cu caracter militar destinate a fi comunicate prin mass-media; informațiile cu privire la starea de asediu sau la starea de urgență, cu excepția celor referitoare la dezastre, se dau publicității numai cu avizul autorităților militare; mijloacele de comunicare în masă, indiferent de natura și de forma de proprietate; sunt obligate să transmită; cu prioritate, mesajele autorităților militare, la cererea acestora;
j) să dispună închiderea temporară a unor stații de distribuire a carburanților, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice;
k) să suspende temporar apariția sau difuzarea unor emisiuni ale posturilor de radio ori de televiziune;
I) să asigure paza militară a sediilor autorităților publice centrale și locale, a stațiilor de alimentare cu apă, energie, gaze, de radio și de televiziune, precum și a unor agenți economici sau obiective de importanță națională; când situația impune, dispun oprirea temporară a alimentării cu gaze, energie și apă potabilă, după caz;
m) să dispună raționalizarea alimentelor și a altor produse de strictă necesitate;
n) să emită ordonanțe militare;
o) să interzică circulația rutieră, feroviară, maritimă, fluvială și aeriană pe diferite rute;
p) dreptul de a ordona unităților Ministerului de Interne competente să efectueze rețineri pe timp de 24 de ore. Arestarea persoanei reținute se poate face pe baza mandatului dat de procurorul delegat”, arată Articolul 20 al OUG 1/1999.