Medicul timișorean a publicat un mesja pe grupul online City Doctors, o comunitate care își propune să ajute la îmbunătățirea comunicării dintre medici și pacienți, în perioada pandemiei.
"Marea responsabilizare și nu marea relaxare!
Poate că unora li se pare că insist prea mult pe această idee de a continua să rămânem și după 15 mai foarte atenți și să păstrăm la nivel personal și familial majoritatea măsurilor de prevenție și precauție cu care deja ne-am obișnuit. Dar am motivele mele, bazate pe ceea ce am trăit intens în această perioadă și tocmai de aceea încerc să explic și celor care, din fericire pentru ei, nu au ajuns să simtă pe pielea lor decât frustrarea izolării, nu și boala.
Știu că aceste două luni de zile au reprezentat o perioadă grea, în care pentru mulți s-au acumulat multe frustrări, din diverse motive întemeiate.
Dar mai știu foarte bine și că destui oameni au suferit în spitale (unii încă mai suferă) din cauza acestui virus. Este o realitate pe care eu am trăit-o direct. Am încercat împreună cu colegii mei să găsim în permanență soluții astfel încât să reușim să le alinăm suferința și să facem tot posibilul să-i vindecăm cât mai repede.
Chiar dacă nu am ajuns la dramele din alte țări, noi medicii din linia întâi am trăit tot timpul cu gândul că e posibil oricând să explodeze numărul de cazuri și să ajungem să nu-i mai putem trata pe toți, în special cazurile grave.
Așa că, dacă până acum am reușit să ținem situația sub control, în special datorită responsabilități manifestate de marea majoritate a românilor (așa cum am mai spus), nu vreau să ștergem cu buretele ce am câștigat și să trăim din nou cu toții cu teama că totul poate scăpa de sub control.
Să nu uităm că totuși suntem încă într-o pandemie, într-o fază de platou, dar curba încă poate merge în jos sau în sus.
Consider că în perioada următoare rămân foarte importante următoarele:
· protejarea persoanelor cu risc, atât prin atitudinea lor individuală, cât și prin atitudinea și ajutorul celor din jurul lor.
· respectarea măsurilor de precauție individuală, ce constau în special în evitarea locurilor aglomerate, purtarea măștii, păstrarea distanței de 2 metri, dezinfectarea spațiilor și suprafețelor și spălarea mâinilor.
· pe cât putem, dacă ne deplasăm pe distanțe scurte, să mergem pe jos. În aer liber riscul de contaminare este mai mic. Putem frecventa parcurile, dar să nu ne întâlnim și să stăm la povești, în număr mare și foarte apropiați.
· la serviciu, companiile să-și calculeze bine riscurile, să-și facă planuri individualizate, în funcție de cei care lucrează acolo, de caracteristicile locului de muncă, de posibilitatea servirii mesei, de transportul persoanelor sau modul în care ajung la serviciu.
Avem nevoie să ne reluăm viața, să ne păstrăm locurile de muncă, să ne bucurăm de prieteni. Și vom începe să facem aceste lucruri, dar trebuie să avem înțelepciunea să le facem pas cu pas, cu responsabilitate personală.
Indiferent de măsurile luate de autorități, responsabilitatea este în primul rând la fiecare dintre noi. Aceasta presupune ca fiecare să-și calculeze pur-și-simplu riscul său individual, al familiei sale sau al impactului asupra celor din jur, înainte de a întreprinde o acțiune din zona de “relaxare”. Apoi să gândească cum poate să-l evite sau să-l minimizeze cât de mult posibil.
Nu este greu, trebuie doar să ne obișnuim cu acest obicei, cel puțin pentru o perioadă.
Vă mulțumesc anticipat pentru efortul fiecăruia dintre voi!
Ținem aproape, deși încă păstrăm distanța!
Numai împreună vom reuși!
Dr. Virgil Musta"