Premierul a spus că raportul făcut după incendiul de la Spitalul Piatra Neamţ a fost furnizat Ministerului Sănătăţii, arătând că există şi un plan de măsuri care este actualizat frecvent şi că va vedea dacă acele măsuri au fost implementate sau nu.
„Primim rapoarte în fiecare zi. Vorbeam cu domnul Tătaru (n.r. - Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătății), sunt câteva rapoarte care deja existau și trebuie să mă uit peste ele. Au fost trimise la Ministerul Sănătății. Aș vrea să știu ce măsuri s-au implementat din acele rapoarte până acum. Situația este încă sub analiză și atunci când vom avea o concluzie vom veni cu ea.
Am spus foarte clar că nimeni nu este mai presus de lege și dacă găsim că cineva este vinovat, va trebui să răspundă”, a afirmat Cîțu.
Întrebat de jurnaliști dacă este mulțumit de reacția ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, după tragedia de la "Balș", premierul nu a oferit un răspuns clar: "După ce o să am toate concluziile analizei voi vei și voi discuta despre asta. În acest moment este prea rapid să putem veni cu concluzii”.
Legat de situația căldurii în spital, Florin Cîțu a spus că a cerut informații pentru a vedea ce s-a întâmplat în acea perioadă: "Știm foarte bine că au fost probleme cu furnizarea agentului termic pentru acea zonă la începutul anului. Nu știu dacă s-a rezolvat. Vom vedea exact care au fost parametrii în care a fost furnizat agentul termic. Este o anchetă în curs de desfășurare. Pe mine mă interesează cel mai mult să vedem ce s-a făcut după tragedia de la Piatra Neamț, pentru că a existat o anchetă, au existat mai multe rapoarte, a existat un plan de măsuri și vreau să văd dacă au fost implementate. Pentru ceea ce s-a întâmplat la Matei Balș vom avea niște concluzii și vom putea lua și alte măsuri”.
Incendiul de la "Matei Balş" a izbucnit vineri, în jurul orei 5,00, la parterul unui pavilion unde erau internaţi bolnavi cu COVID-19. Trei pacienţi au murit carbonizaţi şi o a patra victimă a decedat după ce manevrele de resuscitare au eşuat. La câteva ore de la stingerea incendiului, într-o baie a fost găsită o altă persoană carbonizată. Alți doi pacienți - un bărbat de 70 de ani, care fusese transferat la Spitalul Universitar și o femeie de 67 de ani, transferată într-o secţie ATI de la Institutul Balș - au murit sâmbătă și duminică, potrivit HotNews.