Vaccinul Moderna este indicat la persoanele cu vârsta peste 18 ani, iar cel al Pfizer, celor cu vârsta peste 16 ani, astfel că aici va fi făcută clar diferențierea.
Prima tranșă din vaccinul anti-COVID al companiei Moderna - al doilea autorizat în Uniunea Europeană, după cel al Pfizer BioNTech - va ajunge în România miercuri.
„Decizia va aparține personalului din centrele de vaccinare, iar oamenii trebuie să înțeleagă că dozele livrate de Moderna sunt într-un număr incomparabil mai mic față de dozele livrate prin contractul cu Pfizer”, a declarat la Digi24 medicul Valeriu Gheorghiță.
Ca siguranță și de eficacitate, medicul a spus că acestea sunt absolut similare și nu exista diferențe semnificative între cele două tipuri de vaccin.
Acesta a precizat că se vor putea vaccina împotriva COVID-19 și persoanele care nu au asigurare medicală, dar și cele care nu au cetățenie română: „Orice persoană care se află pe teritoriul României care vrea să se vaccineze se poate vaccina".
De asemenea, nu există un criteriu legat de adresa din cartea de identitate, adică, indiferent de locul în care au adresa din buletin, românii se pot vaccina la centrul de vaccinare cel mai apropiat de zona în care locuiesc sau au locul de muncă.