După declanșarea pandemiei de COVID-19, majoritatea populației a fost blocată în casă prin măsuri dure de restricționare a circulației. Totuși, angajații din domeniul sănătății au trebuit să continue să lucreze și incidența îmbolnăvirilor din cauza SARS-COV 2 în rândul acestora s-a dovedit, în unele cazuri, a fi mai mare decât în populația generală.
„Recent, OMS a indicat că, deși angajații din domeniul sănătății reprezintă mai puțin de 3% din populație în marea majoritate a țărilor și mai puțin de 2% în aproape în toate țările cu venituri mici și medii, aproximativ 14% din cazurile de COVID-19 raportate sunt din această categorie. În unele țări, proporția poate ajunge chiar la 35%”, menționează cercetarea „Cross Sectional Prevalence of SARS-CoV-2 antibodies in Health Care Workers in
Paediatric Facilities in Eight Countries”.
Studiul a cuprins peste 4100 de angajați din zona medicinei pediatrice din șapte țări din Europa și din Africa de Sud. Aceștia au fost testați între mai și jumătatea lunii iulie a anului trecut, într-un moment în care pandemia de coronavirus începea să prindă viteză.
„Dintre participanți, procentul de persoane identificate oficial ca fiind pozitive pentru Sars-COV 2 înainte de studiu a variat, în funcție de țară, de la 0 la 16,93%. Cea mai mare seroprevalență a fost la Londra (16,93%), urmată de Cape Town (10,36%). Nu au existat angajați din domeniul sănătății identificați ca pozitivi în Austria, Estonia și Letonia, în timp ce în Lituania raportul a fost de 2 pozitivi din 300 de participanți (0,66%), în România 1 din 124 (0,81%) și 1 din 76 (1,3% în Grecia.
În patru țări - Estonia, Letonia, Lituania și România - peste 90% din personalul inclus în studiu au fost femei. De altfel, femeile au dominat toate grupele de studiu, reflectând structura de gen a personalului în cadrul sănătății pediatrice. Vârsta medie a participanții pentru fiecare grup a fost similară și a variat între 38 și 50 de ani, deși grupele aveau o gamă largă de vârstă (19 ani până la 78 de ani)”, menționează cercetătorii.
Deși 16-22% din personalul din Austria, Estonia și Letonia au raportat simptome înainte de recrutarea la studiu, niciunul nu a avut un test viral pozitiv confirmat pentru SARS-CoV-2 anterior studiului, deși în Austria, tot personalul care a participat la studiu a fost testat în mod regulat (de două ori săptămânal) ca parte a măsurilor locale de sănătate. În Lituania, România și Marea Britanie, rata de pozitivare identificată oficial a fost mai mică de 1%.
Toți cei cu teste PCR pozitive au fost, de asemenea, pozitivi la anticorpi.
„Ratele de seroprevalență pentru trei din cele patru țări fără PCR pozitive au fost zero, deși Grecia avea 1 din 76 de lucrători pozitivi la IgG . În mod similar, seroprevalență în România a fost scăzută, a avut doar 1 din 224 lucrători IgG-pozitivi (0,8%). În Lituania, doar 2 din 300 angajați au testat pozitiv la IgG (0,66%). Seroprevalența din Cape Town, în rândul angajațlor din domeniul sănătății, au fost între 10,4% și 15,4%.
La compararea seroprevalenței pentru cohorte individuale cu ratele de COVID-19 (cazuri la 100.000 de persoane în fiecare țară la momentul prelevării de probe), au fost observate unele anomalii. Pentru acele țări cu sub 100 cazuri la 100.000 din populație (Grecia, Letonia, Lituania și România) ratele de seroprevalență au fost scăzute (0,1-3%)”, menționează studiul „Cross Sectional Prevalence of SARS-CoV-2 antibodies in Health Care Workers in
Paediatric Facilities in Eight Countries”.
IgG si IgM, cunoscuți și sub denumirea de imunoglobuline, sunt anticorpii produsi dupa expunerea la antigenul viral, IgM fiind primul tip de anticorp care apare ca răspuns la expunerea la antigenele coronavirusului, iar IgG apare la mai mult timp de la expunere, fiind implicat în răspunsul imun secundar.
Timpul raportat între simptomele compatibile cu COVID-19 și prelevarea de sânge a fost similar pentru acele grupuri cu un număr semnificativ de personal simptomatic.
Numărul de zile a variat de la 89 (Marea Britanie) la 116 zile (Austria) și este puțin probabil să fie responsabil pentru diferențele observate între țări.
Africa de Sud a avut cel mai scurt timp mediu între simptome și eșantionarea de sânge (46 de zile), dar au avut totuși rate de seroprevalență mai mici decât Regatul Unit.
În plus, cele două cohorte din Marea Britanie au avut momente diferite între simptome și eșantionare (64 de zile pentru cohorta din mai și 89 pentru cohorta din iunie), dar ratele de seroprevalență au fost de fapt mai mari pentru grup, cu un decalaj mai lung, sugerând că pe o perioadă de 60-90 în câteva zile, este puțin probabil ca anticorpul în descreștere să fie relevant.
