Bine ar fi ca decizia să fie da, merg la sală. Cei care au făcut-o deja și merg regulat acolo, să zicem de trei ori pe săptămână, vor fi total de acord cu ceea va urma în acest articol.
Stare de bună dispoziție, ochi vii, obraji îmbujorați, senzația că hainele vin bine, și nu doar senzația, minte agilă, somn de calitate în seara următoare și un apetit sănătos - aici cu grijă însă.
Este limpede că efortul fizic are un efect benefic asupra întregului organism. Vorbim aici de efortul fizic făcut în timpul liber, de orice tip, efectuat afară individual (jogging, bicicletă, înot) sau în echipă (fotbal, handbal, volei, baschet). De asemenea, și de efortul efectuat în sală - fitness, zumba, pilates, yoga, spinning etc.
Nu voi intra în zona medicinei sportive, care detaliază fiecare tip de sport cu efectele benefice asupra varii grupe de mușchi, aparat cardiovasucular, respirator etc.
Voi discuta un pic despre ce se întâmplă din punct de vedere hormonal când facem efort fizic, moderat să zicem, adică atunci când cordul nostru ajunge la o frecvență cardiacă de 60-70 la sută din valoarea maximală.
În primul rând, glandele medulosuprarenale intervin prin catecolamine, dintre care cele mai importante sunt adrenalina, produsă în special la nivel glandular, noradrenalina, care provine predominant din sistemul ganglionar vegetativ, plus dopamina.
Acestea sunt implicate în renumitele reacții de fugă sau luptă. La nivelul sistemului cardiovascular, catecolaminele cresc frecvența cardiacă, cresc contracția miocardului, produc vasoconstricție în zonele neimplicate în efort (tegumente, piele) și vasodilatație la nivel muscular.
La nivel mușchilor striați crește fluxul de sânge și este stimulată contractilitatea.
De asemenea, adrenalina, noradrenalina și dopamina oferă combustibilul de bază pentru susținerea efortului fizic - glucoza – prin glicogenoliză hepatică și musculară, apoi intervin în lipoliză - adică oferă sursa alternativă - acizii grași și glicerol, ce vor fi ori transformați în glucoză ori folosiți în ciclul Krebs de obținere de energie.
Cortizolul, hormonul supraviețurii, produs de partea fasciculată din glandele suprarenale, acționează asupra metabolismului glucidic, producând glucoză prin glicogenoliză hepatică și gluconeogeneză și crescând rezistența la insulină.
De asemenea, intervine în lipoliză, dar și în catabolismul proteic, cu același scop: produce materii prime pentru producția de glucoză.
Tot cortizolul crește tensiunea arterială, permițând adaptarea la efort.
Aldosteronul, produs de partea glomerulară a suprarenalei, stimulează retenția hidrosalină în tubii distali și elimină potasiul.
Ca să susțină secreția cortizolului, hipofiza contribuie crescând secreția de ACTH, hormonul cheie pentru buna funcționare a corticosuprarenalei.
Tot din glanda hipofiză vine și GH, hormonul de creștere, care în afară de rolul bine știut de hormon anabolic și proliferativ, ajută la asigurarea suportului metabolic al efortului. GH este un hormon hiperglicemiant și lipolitic - se alătură în efecte cortiolului și hormonilor tiroidieni.
Hormonii tiroidieni, T4 și T3, hormonii de trezire, țin în priză toate aparatele și sistemele. La nivel cardiovascular, ei cresc frecvența cardiacă , cresc contractilitatea miocardului, cresc tensiunea sistolică.
La nivel respirator, T4 și T3 cresc frecvența respirațiilor și asigură o bună funcționare a tiroidei. De asemenea, prin glicogenoliză și lipoliză oferă substraturile necesare susținerii efortului și refacerii de după.
În timpul efortului se descarcă peste 20 de endorfine, cea mai cunoscută fiind serotonina, sau „hormonul plăcerii”, care ne dă acea stare de bine de după efort.
Vin și alți neurotransmițători, GABA, care temporizează ritmul de funcționare al sistemelor implicate în efort - pentru a evita suprasolicitarea. În aceeași notă, de neurotransmițători cu efecte predominante la nivel cortical și subcortical-amigdalian-limbic, se descarcă glutamina, arginina, alți aminoacizi excitatori.
Să nu uităm de ocitocină, hormon secretat în neurohipofiză împreună cu hormonul antidiuretic. Primul este implicat primordial în declanșarea nașterii și lactației, dar și în starea de bine de după sport, iar ADH reduce diureza și menține volumul intravascular necesar bunei funcționări în efort.
Efortul fizic ajută la pătrunderea glucozei la nivel celular, ex muscular, atât prin transportatorii știuți Glut 4, dar și printr-o cale independentă de insulină. De aici, efectele benefice ale sportului pe reglarea glicemiei la pacienții cu diabet, deficitari în insulină.
Așadar, să ne mișcăm. Oriunde și oricum. Pe jos, pe două roți sau trei. Glandele noastre percep provocarea și reacționează. Se activează. Cu cât mai des, cu atât mai bine.
Dr. Antonela Burlacu este medic primar endocrinolog competență ecografie endocrină
