Oficial, 88,5% dintre cadrele medicale s-au vaccinat. Un sindicat spune că doar 47%

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 23.06.2021 - 13:39
Oficial, 88,5% dintre cadrele medicale s-au vaccinat. Un sindicat spune că doar 47%. Foto Pexels.com

Datele oficiale sunt contestate de Federația „Solidaritatea Sanitară”, care afirmă că, de fapt, România stă mai rău la capitolul vaccinarea anti COVID a cadrelor medicale.

SHARE

88,5% dintre lucrătorii din domeniul sănătății și social din România - spitale, ambulanță, personalul implicat în campania de vaccinare, farmaciști și personal de laborator, angajați ai centrelor rezidențiale sau personal care acordă îngrijiri medicale și sociale la domiciliu, atât din sistemul public, cât și din cel privat - s-au vaccinat anti-COVID-19 până în acest moment, potrivit datelor transmise de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea și Institutul Național de Sănătate Publică, la solicitarea HotNews.ro, la jumătatea lunii mai. 

Datele oficiale sunt contestate de Federația „Solidaritatea Sanitară”, care afirmă că, de fapt, România stă mai rău la capitolul vaccinarea anti COVID a cadrelor medicale.

„Din studiile noastre rezultă că suntem situați la nivelul Uniunii Europene, în jur de 47% din salariații din Sănătate sunt vaccinați anticoronavirus. Este rezultatul unui sondaj făcut de noi pe baza răspunsurilor primite din partea autorităților sanitare.

CITEȘTE ȘI: Socrul lui Ponta o duce bine la Curtea de Conturi: lui Sârbu i-au crescut și pensiile, și salariul

Acestea ar fi datele noastre. E drept că de-a lungul timpului, autoritățile au raportat procente de genul 90%, noi am combătut de fiecare dată aceste procente, pentru că din punctul nostru de vedere nu erau reale.

În primul rând pentru că baza de raportare era greșită, numărul de angajați din cele două sisteme - sănătate și asistență socială - era mult mai mare decât cei 250.000 la care se raporta Ministerul Sănătății”, a declarat la RFI, Gabriel Predica, vicepreședintele Federației „Solidaritatea Sanitară". 

Federația a făcut această precizare în contextul anunțului făcut de ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, prin care salariații din Sănătate care nu s-au vaccinat anticoronavirus ar putea suporta din propriul buzunar costul testării.

Citește și: Noi detalii despre decesul avocatei care a sărit în gol sub ochii şefului şi iubitului ei

„Din punctul nostru de vedere, mai degrabă ar trebui utilizate pârghii de motivare, să spunem așa, a salariaților și mai puțin cele de obligativitate. Nu-i putem obliga să se vaccineze, în schimb îi putem convinge. După cum observați, utilizarea diferitelor forme de stimulare se face inclusiv la nivelul întregii populații. Pot exista diverse pârghii, aceasta este una dintre ele", a precizat Gabriel Predica, conform RFI.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te