Datele preliminare despre Omicron, noua tulpină a COVID-19 identificată prima dată în Africa de Sud, sunt „moderat încurajatoare” în ceea ce privește severitatea, a menționat dr. Anthony Fauci, consilierul principal al Casei Albe în chestiunea pandemiei de coronavirus.
Doctorul a precizat că este prematur să fie oferite concluzii clare, pentru că sunt necesare mai multe date pentru a face o imagine completă a profilului de risc al Omcron, dar studiile preliminare arată că s-ar putea să nu fie atât de rău pe cât se temeau inițial cercetătorii după ce au aflat despre Omicron.
Organizația Mondială a Sănătății a declarat pe 26 noiembrie varianta descoperită prima dată în Africa de Sud ca fiind „îngrijorătoare”, fapt ce a determinat o serie de interdicții de călătorie internaționale și noi restricții Covid.
„Deși este prea devreme pentru a face declarații definitive despre asta, până acum nu pare să existe un grad mare de severitate. Dar trebuie să fim foarte atenți înainte de a stabili că este mai puțin gravă sau că într-adevăr nu provoacă nicio boală gravă comparabilă cu Delta, chiar dacă până acum semnalele sunt moderat încurajatoare în ceea ce privește severitatea”, a menționat Anthony Fauci la CNN.
Prin urmare, administrația Biden are în vedere ridicarea restricțiilor de călătorie împotriva cetățenilor care intră în Statele Unite din mai multe țări africane.
În SUA, cel puțin 15 state au detectat varianta Omicron, dar acest număr este de așteptat să crească, a declarat și directorul Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, dr. Rochelle Walensky, pentru ABC News.
Deocamdată, autoritățile americane au constatat o creștere a spitalizărilor, de aici și moderația în a declara Omicron mai puțin periculoasă.
Optimism moderat
Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, a declarat, anterior declarațiilor lui Anthony Fauci, că sunt patru aspecte care converg spre concluzii deocamdată optimiste. Dar, a menționat epidemiologul român, nu trebuie uitat că este vorba despre studii preliminare, iar concluziile se pot schimba pe parcurs.
În ceea ce privește transmisibilitatea, categoric este mai mare decât a ceea ce s-a văzut până acum la celelalte variante.
„Există acea creștere exponențială, caracteristică creșterii transmisibilității. Dacă ar fi fost vorba despre o creștere liniară, atunci ne gândeam la o creștere de gravitate, iar dacă era o creștere dramatică, atunci puteam să ne gândim la o creștere și de transmisibilitate, și de gravitate.
Este clar că avem o creștere de transmisibilitate semnificativă și asta se vede și din faptul că practic, avem un procent semnificativ de copii infectați, ceea ce arată, de asemenea, că avem o creștere comunitară foarte mare datorată acestei transmisibilități foarte crescute”, a explicat luni, la Digi24, epidemiologul Emilian Popovici.
În ceea ce privește gravitatea, trebuie urmărit un indicator foarte important - rata de mortalitate intraspitalicească. În ultimele două săptămâni a fost de 6,6% față de 17% în ultimele 18 luni, ceea ce ar putea indica o scădere a gravității, la care s-ar adăuga acea proporție de 70% dintre pacienți, toți cu comorbidități, care nu au avut nevoie de suport de oxigen.
„Realitatea este că niciun virus nu are «interesul» să-i omoare pe cei pe care supraviețuiește, are interesul de a infecta cât mai mulți, pentru a se replica cât mai mult, și de a omorî cât mai puțin”, a menționat epidemiologul Emilian Popovici.
Doctorul insistă însă că vaccinarea anti COVID-19 rămâne cea mai bună cale de protecție în fața acestui coronavirus.