Premieră la Cluj. Transplant de rinichi de la mamă la fiu, cu o tehnologie de rezoluție 4k

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 02.10.2020 - 14:53
Foto TVR

Transplant renal realizat în premieră cu tehnologie la rezoluţie 4k de medicii clujeni! Chirurgii au putut vedea imagini cu o claritate excepţională, care le-au permis intervenţii mult mai precise. Transplantul de rinichi s-a făcut de la mamă la fiu şi s-a încheiat cu succes.

SHARE

Daniela a devenit donatoare pentru fiul ei de 26 de ani care de anul trecut făcea dializă. În cele din urmă, după multe analize, medicii au decis că sunt compatibili pentru transplant, scrie TVR.

Intervențiile s-au încheiat cu succes şi au fost o premieră în Cluj Napoca: au fost realizate cu tehnologie nouă care permite chirurgilor să vada toate țesuturile mult mai bine.

Mama donatoare va fi externată în scurt timp, iar medicii susţin că şi tânărul de 26 de ani este într-o stare bună.

Au fost două intervenții - de prelevare şi de transplant realizate de echipe diferite de la Institutul de Urologie şi Transplant Renal.

Aparatele performante au fost achiziționate cu spijinul Ministerului Sănătății, în cursul acestui an.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te