Europa FM a obţinut primele date oficiale privind stocurile şi acestea arată că, doar pentru prima fază a epidemiei, când numai anumite spitale internează cazuri de coronavirus, ar fi necesare 2,8 milioane de perechi de mănuși și există doar 1,6 milioane acum.
Necesarul total, incluzând și medicii de familie, ar fi de 6 milioane de perechi la nivel național.
Acest stoc e completat în aceste zile cu 1,5 milioane, spune vicepremierul Raluca Turcan.
Situația este chiar mai dramatică în ce privește măștile medicale: aproximativ 2,8 milioane necesare, doar 1,1 milioane existente. Dintre acestea, doar 150.000 de măști sunt dintre cele mai performante și, implicit, utile, în caz de coronavirus.
Din 27.000 de perechi de ochelari de protecţie necesari, stocul e de doar 3.600, iar la combinezoane, din necesarul de 47.000 în această fază, există numai 6.000.
Confruntat cu cifrele alarmante, vicepremierul Raluca Turcan spune că e greu să ai ce trebuie când ai pornit de la nimic. (Mai multe detalii pe Europa FM)