Încă doi dintre cei şase pacienţi transferaţi de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ la spitalul mobil de la Leţcani au murit, a anunţat duminică managerul Spitalului de Boli Infecţioase "Sf.Parascheva" din Iaşi, dr. Carmen Dorobăţ.
„Din cei şase pacienţi veniţi de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ am pierdut, din nefericire, patru. Erau pacienţi cu vârste de 65 de ani şi cu comorbidităţi şi care aveau infecţii cu SARS-CoV-2. Niciunul nu are probleme datorate unor leziuni provocate de arsuri. Decesele au fost înregistrate în acest sfârşit de săptămână, nu azi dimineaţă", a precizat Carmen Dorobăţ.
În urmă cu o săptămână, la spitalul mobil Leţcani au fost aduşi şase pacienţi cu COVID-19 de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, după ce un salon de la terapie intensivă a fost mistuit de flăcări. În incendiu şi-au pierdut viaţa 10 pacienţi, iar un medic şi o asistentă care au încercat salveze bolnavii din flăcări au suferit arsuri. Medicul a fost transportat la un spital din Belgia.